CHIȘINĂU: Adolescent – lider al unui grup infracțional cu droguri

CHIȘINĂU: Adolescent – lider al unui grup infracțional cu droguri
https://regional.md

Adolescent – lider al unui grup infracțional cu droguri / Ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală a  INI, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea a trei chișinăuieni, de la care au ridicat droguri de circa 100.000 lei.

Drogurile ridicate din apartamentul închiriat de liderul unui grup infracțional cu droguri în centrul Chișinăului includ marijuana, hașiș și etnobotanice. Liderul celor trei este un adolescent de 17 ani, trimis anterior în judecată pentru livrarea drogurilor în ascunzișuri pentru clienți, dar care nu a fost arestat din cauza vârstei fragede, potrivit legii.

Între timp, acesta și-a angajat în calitate de curieri doi prieteni de 19 și 23 de ani, dintre care unul este student la o instituție de învățământ în domeniul construcțiilor. Aceștia aduceau în apartament din ascunzișuri droguri în cantități mai mari, după care le porționau în doze a câte un gram și le livrau în ascunzișurile comunicate clienților de pe aplicația Telegram.

După acumularea probelor despre implicarea lor în trafic de droguri, toți trei au fost reținuți în preajma apartamentului închiriat. Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile în privința acestora, inclusiv în privința adolescentului.

Investigațiile continuă, timp în care învinuiții beneficiază de garanțiile procedurale, inclusiv prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Articolul precedent
La un pas de tragedie, pe trecerea de pietoni. Un tânăr a fost amendat

La un pas de tragedie, pe trecerea de pietoni. Un șofer a fost amendat

Următorul articol
ORHEI: Un copil riscă ani grei de închisoare, după ce a răpit un automobil

ORHEI: Un copil riscă ani grei de închisoare, după ce a răpit un automobil

Conținut asemănător
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com