Social

„Ziua faptelor bune” în Republica Moldova

„Ziua faptelor bune” în Republica Moldova

Mii de voluntari din toată ţara au profitat de timpul liber pentru a face o faptă bună. Ei au donat sânge, au salubrizat parcuri, au plantat flori şi au încercat să readucă zâmbetul pe chipul suferinzilor. Peste 100 de acţiuni de voluntariat au fost organizate în toată ţara.

Ziua Faptelor Bune este o tradiţie desfăşurată pentru a patra oară în Republica Moldova. „La această acţiune participă circa 3200 de voluntari din 37 de localităţi.
Faptele bune sunt foarte importante pentru societate. Îndemnăm toată Moldova să facă fapte bune şi să îi bucure pe cei din jur, pe cei apropiaţi”, a declarat coordonatoarea Centrului Republican al Voluntarilor, Irina Gheorghelaş, pentru Radio Moldova Actualităţi.

Participanţii au ocazia să viziteze un adăpost pentru animale, departamentele spitalelor pentru copii şi centre de reabilitare, aziluri pentru bătrâni şi şcoli-internat pentru a interacţiona cu beneficiarii. Voluntarii organizează jocuri interactive şi dansuri pentru bătrâni şi copii. Totodată, cei care vor să facă o faptă bună se pot implica la salubrizarea parcurilor.
Acţiunea se desfăşoară în 70 de state ale lumii. Scopul evenimentului este de a promova solidaritatea între oameni.

Sursă :

noi.md

Ne poți susține printr-o donație aici:
Se incarca....