VIDEO: Tanya Tudor lansează „Floare de nu mă uita”

Chiar de este vară și o bună parte dintre artiști preferă o vacanță, departe de studio, artista din Republica Moldova, Tanya Tudor (Tatiana Rotaru), demonstrează că este una dintre cele mai active interprete la nivel de repertoriu muzical personal.

După ce a uimit publicul cu piesele și videoclipurile precedente, din cadrul „Telenovelei Muzicale”, trezind atenția sporită a posturilor TV și site-urilor mondene, în această vară, Tanya lansează piesa „Floare de nu mă uita” – un mini film de acțiune, videoclipul căruia îl privești într-o suflare – o poveste de dragoste eternă, alături de “agentul secret”, dar eclipsată, nițel, de către o bandă de gangsteri ce sunt în căutarea cuplului respectiv.

Piesa a fost compusă și produsă de către interpretul și producătorul din Republica Moldova, EL Radu, alături de echipa sa muzicală din Spania, iar videoclipul a fost regizat de către Dan Mihai Lupescu, filmat în zona municipiului Constanța.

Din spusele artistei, „Floare de nu mă uita, este o piesă la care ține foarte mult și care are un loc special în sufletul ei, iar pentru viitor pregătește și alte surprize muzicale, pentru a rămâne mereu în inimile celor care-i urmăresc activitatea.

Previous Post

Tragedie la Comrat. Patru persoane s-au înecat, printre care doi copii

Next Post

Hîncești: Un bărbat a decedat, după ce ar fi fost snopit în bătaie

Related Posts
Total
2
Share