VIDEO: Salvatorii și pompierii din Republica Moldova marchează sărbătoarea profesională „Ziua Salvatorului”

Anna Casian-Musteață

La data de 5 aprilie angajații Inspectoratului General Pentru Situații de Urgență marchează sărbătoarea profesională „Ziua Salvatorului”. Pompierii și salvatorii din întreaga țară primesc urări de bine și mesaje de felicitare cu ocazia evenimentului. În pofida sărbătorii, angajații Inspectoratului sunt în misiuni de salvare și acțiuni de prevenire a situațiilor excepționale. În acest sens, de ziua profesională, salvatorii au transmis un mesaj oamenilor. Alpiniștii Inspectoratului au menționat că sunt la înălțime pentru cei care au nevoie de ei, iar angajații SMURD au spus că salvând un om salvezi o lume întreagă. Scafandrierii au remarcat că sub ape și la adâncime își fac datoria, iar pompierii au susținut că pentru ei munca pe care o execută este o onoare.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt la datorie 24 de ore din 24, iar misiunea acestora este să salveze vieți, să prevină situațiile de risc și să lichideze consecințele situațiilor excepționale.

La moment în cadrul IGSU activează peste 2000 de angajați.

Previous Post

Accident cumplit la Nisporeni. Un băiat și o fată de 16 ani au decedat, după ce s-au izbit cu mașina într-un copac

Next Post

PRIMA DATĂ ÎN ISTORIE! Un bebeluş s-a născut cu trei penisuri

Related Posts
Total
7
Share