#Coronavirus Social

Video: Opt școli în carantină, 125 de profesori infectați și 250 în autoizolare

Din cele 1.252 de școli care s-au redeschis pe 1 septembrie, opt se află în carantină, iar altele opt nu s-au deschis din varii motive.

Sunt 125 de profesori infectați cu COVID-19, iar alții 250 se află în autoizolare. De asemenea, infectări se numără atât în rândul profesorilor, cât și al elevilor, scrie diez.md.

Despre aceasta a anunțat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

„Avem infectări atât în rândul elevilor, cât și în rândul profesorilor”, spune Igor Șarov.

Ministrul educației a vorbit și despre criteriile de plasare a unei școli sau a unei clase în carantină în cazul depistării unor persoane infectate. „În cazul când se îmbolnăvește un copil, clasa pentru 14 zile pleacă în carantină. În rest, deciziile sunt primite de către comisiile teritoriale din sănătate publică în colaborare cu școala.”

Începând cu ziua de ieri, peste 1.200 de instituții de învățământ și-au reluat activitatea cu prezența fizică a elevilor la ore, dintre care opt școli sunt în carantină, iar altele opt, din anumite motive, nu s-au deschis.

„Avem, de exemplu, cazuri de îmbolnăvire a trei profesori într-o școală. Din cauza acestei situații, instituția a fost închisă”, spune ministrul Educației.

Totodată, acesta a menționat că la momentul de față 125 de profesori sunt infectați cu COVID-19, iar alții 250 se află în autoizolare.

Igor Șarov a adăugat: „Nu am deschis școlile pentru a le închide”.

Articole asemănătoare

Un nou record de cazuri COVID-19 în Moldova: 665 cazuri noi, înregistrate în ultimele 24 ore

Redacția Regional

ULTIMA ORĂ: 622 cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore

Svetlana Gabură

ULTIMA ORĂ! 627 de cazuri noi de COVID-19, confirmate în Moldova. Bilanțul a ajuns la 44361

Redacția Regional
Se încarcă....