VIDEO: Ion Popescu debutează cu piesa “Mă Cauți“

Tânărul interpret, Ion Popescu, stabilit de ani buni la Berlin, Germania, originar din localitatea Cociulia, raionul Cantemir, a debutat în muzică acum câteva zile cu o baladă romantică și plină de sentimente, “Mă Cauți“.

Ion a devenit popular, recent, pe internet, datorită unui filmuleț, în care el cântă la nai, într-o mașină, în timp ce aceasta era în mișcare, în ziua când in Republica Moldova s-au desfășurat Alegerile Președintelui Republicii Moldova (turul 1), motivând lumea să meargă la vot.

Piesa “Mă Cauți“ este în colaborare cu interpretul și producătorul din Republica Moldova, EL Radu și colegul acestuia din Spania, “The Master Of The Sound”, iar momentan, artistul este în campania de promovare a piesei.

Ion Popescu este absolvent al Centrului în Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”, dar și absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, ulterior, pentru o perioadă scurtă a activat în calitate de profesor de cobză la Școala de Arte din or. Strășeni, ca în cele din urmă, să decidă să ia viața de la capăt, acolo, la Berlin.

Interpretul mai promite surprize muzicale la începutul lui 2021.

Îi urăm succes!

Previous Post

Situația la frontieră: Timp de 24 de ore, CÂTE PERSOANE au intrat în țară

Next Post

Statistică: 3 surse principale de infectare cu COVID-19

Related Posts
Total
14
Share