Social

Un set de teste pentru detectarea coronavirusului a ajuns la Chişinău

Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) de la Chişinău anunţă că a recepţionat, marţi, 18 februarie, din Germania, prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, un set de teste pentru detectarea coronavirusului (COVID-19) acesta fiind stocat în condiţii speciale în Laboratorul virusologic din cadrul ANSP.

„Laboratorul este parte componentă a Reţelei Europene de laboratoare în diagnosticare a gripei şi altor infecţii virale, acreditat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, eligibil pentru efectuarea investigaţiilor molecularo-genetice din biosubstratele umane, dotat cu echipament performant pentru efectuarea investigaţiilor în timp real (rRT-PCR) la virusuri, inclusiv Coronavirusul de tip nou (SARS-cov-2) şi cu specialişti în domeniul dat”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Potrivit ANSP, investigaţiile de laborator la detectarea virusului SARS-cov-2 vor fi efectuate de la persoanele care întrunesc definiţia de caz a OMS, cu criteriile stipulate într-un ordin al Ministerului Sănătăţii din 24 ianuarie „Cu privire la măsurile de prevenire şi control al infecţiei cu Coronavirusul de tip nou (2019 – ncov)”.

Responsabil pentru colectarea, transportarea urgentă şi în siguranţă a materialului biologic pentru investigaţii de laborator la coronavirus este Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”, care va efectua procedurile conform Ghidului Naţional de reglementări pentru transportarea substanţelor infecţioase, 2019.

ANSP mai relatează că potrivit datelor Centrului European pentru Controlul Bolilor, începând cu 31 decembrie 2019 şi până la 18 februarie, au fost raportate 73 328 cazuri de infecţie cu coronavirusul de tip nou (confirmate clinic şi de laborator) şi 1873 decese, dintre care 1869 în China, şi câte unul în Filipine, Japonia, Franţa, Taiwan.

Sumarul zilei de luni arată că, în cele din urmă, Beijingul a permis experţilor din SUA intrarea în China, după aproape 2 luni în pofida faptului că sunt cei mai buni din lume. Singapore a raportat 3 cazuri noi, ridicând totalul la 77, DP raportează 90. Partidul Comunist Chinez intenţionează să amâne Congresul Naţional de frică să nu rămână fără cadre. Japonia întârzie Maratonul Tokyo, stârnind îngrijorări cu privire la Jocurile Olimpice.

14 americani la bordul zborului de evacuare a persoanelor de la bordul Diamond Princess au virus. 5 decese legate de virus s-au înregistrat în Tibet. OMS a reiterat că semnele de apariţie a unui număr mai mic de noi îmbolnăviri în China nu înseamnă că focarul se stinge. Şeful spitalului din Wuhan a murit de infecţie cu coronavirus.

Deşi numărul deceselor şi cazurilor confirmate în afara Chinei sunt încă mult sub numărul confirmat în China, puţine ţări mai au încredere în cifrele publicate de Partidul Comunist Chinez.

Se incarca....