Actual

Un grup criminal, specializat în contrabandă cu droguri și spălare de bani, a fost anihilat de oamenii legii

Un grup criminal, specializat în contrabandă cu droguri și spălare de bani, a fost anihilat de oamenii legii

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, de comun cu ofițerii Direcției Investigarea Fraudelor Economice a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, pe parcursul a 10 luni au documentat o grupare criminală care a creat și pus în aplicare o schemă infracțională de introducere pe teritoriul Republicii Moldova, prin contrabandă, a drogurilor în sumă de aproximativ 9 milioane de lei, comercializarea lor, precum și spălarea banilor rezultați din activitate criminală.

Potrivit circumstanțelor cauzei penale, începînd cu primăvara anului 2018, liderii grupării criminale în vîrstă de 21-28 de ani, au creat o grupare criminală și au împărțit rolurile, astfel încît unul din lideri organiza introducerea drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul rutelor internaționale de pasageri, iar cel de al doilea organiza comercializarea drogurilor prin intermediul unei aplicații securizate.

În acest scop, membrii  grupului criminal, camuflau drogurile – în spații cu acces public, la rădăcina copacilor, sub bordure, pietre și alte locații, iar prin intermediul unei aplicații speciale, era fixat locul exact de ascundere a drogurilor și transmis prin canalul securizat liderilor grupării.

Concomitent, liderii grupării organizau perfectarea cardurilor bancare, inclusiv pe numele altor persoane, pentru a putea gestiona banii rezultați din vînzarea drogurilor.

Astfel, urmărind scopul comercializării drogurilor fără un contact fizic cu cumpărătorul, a fost creat un ”telegram canal”, unde organizatorii schemei infracționale plasau informații despre comercializarea drogurilor, iar în canalul securizat erau admiși doar utilizatori de încredere.

Doritorii de a procura droguri, erau acceptați de către conducătorii grupării în „chat”-ul indicat. Ulterior, prin intermediul canalului de comunicație securizat, cumpărătorii primeau instructaj referitor la modalitatea de procurare a drogurilor.

Astfel, potențialul cumpărător primea de la unul din liderii grupării, rechizitele unui cont bancar sau conturile portmoneelor electronice, unde urmau să fie depuse mijloace bănești pentru procurarea drogurilor.

Drept confirmare a depunerii banilor, cumpărătorul de droguri expedia prin aplicația „telegram”, organizatorului poza bonului fiscal.
După aceasta cumpărătorul primea de la organizator ”link”, la accesarea căruia cumpărătorul identifica locul unde erau ascunse drogurile, astfel încît vînzătorul și cumpărătorii de droguri nu aveau contact fizic.
Astfel, s-a stabilit că în perioada 2018-iulie 2019, gruparea criminală documentată a spălat bani în sumă de aproximativ9 mln. lei, rezultați din vînzarea drogurilor, utilizînd circa 28 conturi bancare și aproximativ 90 portmonee electronice.

În scopul deghizării provenienței infracționale a banilor, făptuitorii procurau criptovalută de tip bitcoin.

În rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliile și mijloacele de transport al membrilor grupării criminale au fost ridicate mai multe carduri bancare pe numele diferitor persoane, inclusiv a liderilor grupării criminalebani în sumă de aproximativ 400 000 lei, instrumente și obiecte pentru împachetarea drogurilor,  precum și alte obiecte care probează comiterea infracțiunilor.

De către procurorii PCCOCS și membrii grupului de lucru au fost reținuți 3 membri ai grupării criminale, inclusiv organizatorul, fiindu-le aleasă măsura preventivă arestul preventiv pentru un termen de 30 zile.

Drogurile vîndute erau de tip PVP și utilizarea lor, au următoarele efecte dezastruoase:

• Dependenta fizică si psihică
• Schimbări de temperament
• Probleme cu somnul
• Comportament psihotic
• Hipertermie (persoanelor le este foarte cald)
• Convulsii
• Infarct
• Tensiune ridicata
• Probleme respiratorii grave
• Coma și chiar moarte.

Faptele incriminate prevăd următoarele sancțiuni:
Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, comisă de către un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari, se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 de ani.
Spălarea banilor comisă de către un grup criminal organizat, în proporții deosebit de mari, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Contrabanda comisă de către mai multe persoane, în proporții deosebit de mari, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Este de menționat faptul  că pe întreg parcursul procesului penal, bănuiții,  învinuiții,   beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Ne poți susține printr-o donație aici:
Se incarca....