Un chișinăuian riscă 6 ani de închisoare pentru că a săvârșit mai multe escrocherii pe teritoriul capitalei

Anna Casian-Musteață

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, locuitor al capitalei, în urma măsurilor întreprinse a fost reținut de către ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Buiucani și Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, fiind suspectat de comiterea mai multor escrocherii pe teritoriul capitalei.

Individul, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, având un comportament viclean, prin inducere în eroare sub pretextul perfectării actelor şi anume a reviziei tehnice şi a asigurării a automobilelor, însușea mijloace bănești, după care dispărea fără a-și onora obligațiunile.

În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală polițiștii au stabilit că suspectul prin intermediul rețelelelor de socializare identifica potențialele victime cu care ulterior se întâlnea și îi asigura că poate să îi ajute cu perfectarea actelor automobilelelor ce sunt înregistrate peste hotarele Republicii Moldova. Acesta nu s-a limitat doar la însușirea banilor, dar pe un tânăr de 29 de ani pe lângă faptul că a însușit bani l-a deposedat și de automobilul BMW.

 Polițiștii au acumulat probe concludente ce demonstrează vinovăția bărbatului. În cadrul acțiunilor procesual penale suspectul și-a recunoscut vinovăția. Totodată  este de menționat că acesta nu este la prima abatere anterior fiind judecat pentru huliganism.

Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile,  conform legislației pentru faptele comise el riscă amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.

Previous Post

METEO: Primăvara începe cu ninsori slabe

Next Post

De azi intră în vigoare regimul special de activitate a bugetarilor

Related Posts
Total
3
Share