Un băiețel din Chișinău luptă cu o tumoare osoasă gravă! Acesta are nevoie de ajutorul oamenilor

Are 11 ani, ochi albaştri, dar un surâs care ascunde multă durere. De mai bine de două luni, Maxim Macovei, un copil din Chişinău, duce o luptă nedreaptă, una pentru viaţă. Băiatul este diagnosticat cu tumoare osoasă, dar, totuşi, are o şansă la viaţă. Preţul pentru a se pune din nou pe picioare este însă prea mare pentru familia lui Maxim – 172 de mii de euro. Mama băiatului nu-şi pierde speranţa că va aduna banii şi îşi va vedea copilul sănătos.


”Totul s-a întâmplat foarte repede, el a acuzat dureri deasupra genunchiului. Mama mea a fost repede cu el la spital, au făcut radiografie, la radiografie deodată i-a spus că nu este bine. Eu refuzam să accept că asta se întâmplă cu noi. Eu spuneam că poate e o greşeală medicală”, spune mama copilului.

Şansa de recuperare a venit de la o clinică din Israel.

”- Suma, după cum am spus este mare, foarte mare şi nu avem cum să ne descurcăm. Avem nevoie în continuare de ajutorul oamenilor ca să putem face tratamentul complet.
– Ce îi promiteţi în fiecare zi?
– Că eu voi face tot ce pot, unde va trebui acolo voi merge şi Max va fi bine.”

Deşi are doar 11 ani, Maxim a trecut cu brio testul rezistenţei, al răbdării şi al înţelepciunii. Spune că, mai nou, a învăţat că tot ce contează în viaţă este clipa, care trebuie trăită. De departe, visul său este să simtă din nou pâmântul de sub picioare, să meargă la şcoală şi să se bucure de copilărie şi prieteni.

”Pentru că s-a întâmplat fapta asta cu piciorul, am promis că nu o să-mi mai pun planuri de viitor. Vreau să mă joc cu prietenii, să fac chestii multe şi interesante. Mama mă tratează prin vorbe, că totul va fi bine, că ne vom întoarce la viaţa normală. Ea este doctorul meu, ea mă tratează prin vorbe, nu prin medicamente, ea şi Dumnezeu.”

Toţi cei care vor să-l ajute pe Maxim Macovei să revină la o copilărie fericită, pot dona bani pe contul afișat mai jos sau o pot telefona pe mama acestuia la numărul de telefon 068 757 545. 

CARD BANCAR 5574 8402 4954 7732

Ana Macovei

Sursa – Publika

Previous Post

Programul „Prima Casă” are până în prezent 7313 beneficiari

Next Post

De azi, Israelul interzice tuturor străinilor intrarea în țară din cauza noii variante de Coronavirus Omicron

Related Posts
Total
1
Share