Un adolescent din Criuleni a murit aruncat la câţiva metri după ce mecanismul unei remorci a cedat

Foto: simbol

Un băiat de 17 ani a murit aseară, 26 ianuarie, la Măgdăcești, Criuleni, în timp ce descărca dintr-o remorcă furaje în gospodăria unui localnic. Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Criuleni, Diana Maxim, a declarat pentru IPN că în timp ce descărca marfa, alături de un alt tânăr, a cedat mecanismul de ridicare a remorcii, aceasta revenind brusc în poziția inițială.

Adolescentul a fost aruncat la câțiva metri, decedând pe loc. Celălalt tânăr, în vârstă de 21 de ani, este internat la Spitalul de Urgență din Chișinău, cu contuzie cerebrală. Tragedia s-a produs în jurul orei 23.40.

Poliția investighează toate circumstanțele producerii tragediei. Încă nu a fost stabilit cine se face vinovat de accident. Urmează să se facă toate expertizele necesare pentru a stabili cauza cedării mecanismului de ridicare și cine se face vinovat.

Previous Post

OPINIE: 2 ani de Guvern Pavel Filip

Next Post

Bărbatul de 31 de ani, care a ajuns în comă la Spitalul din Nisporeni după ce a căzut pe gheaţă, a murit

Related Posts
Total
6
Share