ULTIMA ORĂ! Comisia de Sănătate Publică a decis reluarea activității centrelor comerciale în zilele de sâmbătă și duminică

Redacția Regional

Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică a aprobat vineri, 5 martie, reluarea activității centrelor comerciale în zilele de sâmbătă și duminică cu respectarea anumitor condiții. Astfel, magazinele vor lucra în conformitate cu prevederile din Instrucțiunea cu privire la măsurile de prevenire și control al infecției Covid-19.

Așadar, administratorii centrelor comerciale vor fi obligați să monitorizeze starea de sănătate a angajaților, să efectueze cu strictețe termometria fiecărui vizitator și să permită accesul acestora în incinta clădirilor doar cu purtarea măștilor de protecție. Intrarea în magazine va fi restricționată pentru persoanele care vor manifesta simptome de febră. La fel, persoanele vor fi admise în centrele comerciale în baza normativului 1 vizitator/4m2 din suprafața comercială liberă.

Noile norme ce vizează activitatea Centrelor comerciale au fost discutate și acceptate în prealabil de către reprezentanți acestora.

Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura prezentarea rapoartelor săptămânale către CNESP privind măsurile de prevenire a infecției COVID-19, implementate în teritoriul administrativ gestionat.

În raioanele unde este stabilit nivelul de alertă Cod Roșu vor fi implementate măsuri de prevenire a infecției cu Covid-19 cum ar fi:

– restricționarea deplasării populației și izolarea la domiciliu;
– interzicerea adunărilor în masă, inclusiv de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment cu participarea fizică a persoanelor;
– prestarea doar a serviciilor esențiale (vitale);
– interzicerea vizitelor neesențiale la unitățile de interes public (bancă, poștă, etc.);
– servicii de asistență medicale ajustate și doar cele esențiale;
– instituirea instruirii la distanță (online).

hotarire_cnesp_nr._49_din_0… by Davîdov Daniela

Sursa – cotidianul.md

Previous Post

Bătaie cu cuțite la Basarabeasca. Un bărbat a fost înjunghiat în plină stradă

Next Post

O femeie a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni, în sectorul Buiucani al Capitalei

Related Posts
Total
12
Share