ULTIMA ORĂ! CC a suspendat legea care paralizează Autoritatea Națională de Integritate

Redacția Regional

Curtea Constituțională a suspendat acțiunea legii privind ANI, în urma sesizării depuse de deputatul Sergiu Litvinenco, informează jurnal.md.

„Se admite cererea de suspendare a acțiunii Legii nr. 244 din 16 decembrie 2020 pentru modificarea unor acte normative (proiectul nr. 495 din 4 decembrie 2020) depusă de domnul Sergiu Litvinenco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Se suspendă acțiunea Legii nr. 244 din 16 decembrie 2020 pentru modificarea unor acte normative (proiectul nr. 495 din 4 decembrie 2020), până la soluționarea în fond a cauzei”, a decis Curtea. Vedeți aici decizia completă a CC.

La scurt timp după pronunțarea deciziei, Autoritatea Națională de Integritate a emis o scurtă declarație, menționând că „salută decizia Curții Constituționale și își continuă misiunea sa legală și mizează pe intențiile anunțate de fortificare instituțională a acesteia”.

Sesizarea a fost depusă de deputatulo Litvinenco în această dimineață. Potrivit lui Sergiu Litvinenco, legea contestată este neconstituțională, întrucât nu respectă criteriile de claritate, contravine conceptului statului de drept, încalcă principiul de neretroactivitate și a fost adoptată cu încălcarea procedurilor stabilite de Constituție și de Regulamentul Parlamentului. De asemenea, legea complică curățirea sistemului public de oameni corupți. „Prin legea respectivă s-a făcut o amnistie mascată a celor care au furat această țară”, afirma deputatul.

Proiectul prevedea la început doar modificarea legii de funcționare a Autorității Naționale de Integritate (ANI), astfel încât, prin minimizarea termenelor de prescripție, să fie încetate mai toate dosarele pe averea nejustificată cu care au fost prinși mai mulți socialiști.

„Pe ultima sută de metri însă, au fost adăugate prevederi care modifică și Codul de procedură penală. Ideea modificării Codului de procedură penală este aceea ca investigarea hoților pentru infracțiunea de îmbogățire ilicită să poată fi instrumentată doar după ce există un act de constatare a averii nejustificate din partea ANI. Dar având în vedere că activitatea ANI a fost practic paralizată, nici dosare pe îmbogățirea ilicită nu pot să mai exista. Ca efect pe termen scurt al modificărilor este că toți deputații care nu își pot justifica averea obținută prin 2015, 2016 și 2017 vor scăpa de dosare”, susține deputatul.

Amintim că Igor Dodon a anunțat anterior că a promulgat deja această lege.

Previous Post

Republica Moldova suspendă toate cursele aeriene din și spre Marea Britanie din cauza răspândirii noii tulpini a COVID-19

Next Post

Tragedie la Ocnița! Într-o gospodărie din satul Unguri au fost găsite trei cadavre

Related Posts
Total
13
Share