#Coronavirus

Trei preoți au fost amendați pentru încălcarea regimului de carantină

În noaptea Învierii s-a monitorizat și verificat desfășurarea slujbelor în Biserici, în contextul regulilor stabilite. În acest sens, au fost înregistrate 3 cazuri de încălcări a hotărârilor Comisiei pentru Situații Excepționale și au fost documentați 3 preoți din raioanele Anenii Noi, Orhei și Chișinău.

În total, în perioada 18 – 19 aprilie au fost întocmite 30 procese verbale cu privire contravenții în baza art. 761 din CC. Din acestea, 29 în privința persoanelor fizice care au încălcat regimul de autoizolare, sau au fost depistate în locuri publice fără act de identitate și nu au putut argumenta prezența. Totodată, a fost documentată contravenția unui agent economic pentru comercializarea materialelor de construcție.

Suma amenzilor aplicate depășește cifra de 630 mii lei, iar în total începând cu data de 17 martie până în prezent au fost aplicate amenzi de circa 25 milioane lei.

Articole asemănătoare

În această după-amiază au fost înregistrate alte 4 decese provocate de COVID-19

Svetlana Gabură

ULTIMA ORĂ: Astăzi au fost confirmate 227 cazuri noi de infectare cu COVID-19

Svetlana Gabură

Alte patru decese provocate de COVID-19 în Moldova! Bilanțul a ajuns la 576 persoane

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....