Şlefuiesc aşteptări

Din golul imens al existenţei, şlefuiesc aşteptări. Le şlefuiesc de când am început să înţeleg ce-i aceea aşteptare… De parcă cineva mi-a pus o stâncă în faţă, ca o proiecţie 3D, şi ani la rând tot şlefuiesc în ea – neştiind ce formă are să ia stânca în final. Dar, nu mă părăseşte gândul, că tot şlefuind aşteptările, voi ajunge la ultima bucăţică de piatră iar așteptările nu se vor sfârși, ele tot apar… şi apar…

 Voi aştepta să mai aştept o continuitate ce, numai Dumnezeu ştie de va fi…

Iar până atunci le şlefuiesc cu dorinţa arzătoare de a afla ce e dincolo de această aşteptare. Poate că aşteptarea e unicul lucru care ne mai rămâne după clipele grele, după dezamăgirile dureroase din viaţa noastră. Şi tot aşa, aşteptările ne sunt şi o licoare, un balsam pentru suflet. O exaltare spre drumul momentului pe care îl aştepţi. E totuşi uşor sau greu a aştepta?

Aşteptarea nu e nici ştiinţă, nici religie ca s-o poţi explica, deznoda şi înşira pe foi. Poate tocmai de aceea mi se încâlcesc gândurile şi nu ştiu cum să ajung la momentul în care vreau să vorbesc despre propriile aşteptări. Despre cum aştept să te revăd, resemnându-mă ca o neputincioasă în faţa lumii imense, în faţa timpului necruţător. Îi sunt oarecum recunoscătoare lui, timpului, pentru goana sa neostenită, pentru că mi te aduce mereu aproape, ceva mai repede decât reuşesc să cad definitiv în agonie. Aştept să-ţi revăd ochii plini de o dragoste timidă, pentru care găseşti atât de puţine cuvinte, dar ele, puţine fiind, sunt atât de pline de sens. Aştept să pot să te cuprind şi să mă cufund în braţele tale ca în aripile îngerilor ce ne păzesc liniştea. Aştept să îţi destăinui tot ce simt şi tu, ca altă dată, să-mi zâmbeşti şi să-mi spui că totul va fi bine. Iar eu, ca o copilă naivă aştept acel “bine” să se întâmple – îl aştept ca pe o minune, pe acel “bine”, care mi se pare că va veni într-o zi cu soare, şi atunci şi îngerii, şi Dumnezeu îmi vor spune: “Uite, a venit momentul “binelui” tău. Anume azi a venit “binele” în viaţa ta…”

Ce naivitate. Ar trebui să mă bucur de acel “bine” care se întâmplă în fiecare clipă a vieţii. Ştii, vorbesc de acel “bine” care nu însemnă altceva decât bucuria de a respira, bucuria de a fi viu – toate celelalte vin şi pleacă… ca şi aşteptările.

Ştii, eşti cea mai importantă aşteptare din viaţa mea, cu alte sute de aşteptări care sunt indispensabile de visul unui viitor comun.

Dar nu le şlefuiesc doar pe ele, altfel ar fi prea uşor şi prea risipitor. Le şlefuiesc şi pe acelea care ţin de zilele ordinare, aşa ca venirea cât mai grabnică a primăverii, momentul când voi putea îmbrăca rochia nouă sau când voi putea achiziţiona o carte mult dorită…

Doamne, mai dă-mi câteva stânci ca să pot să şlefuiesc în ele la infinit, pentru că unele lovituri în ea rup bucăţi prea mari de piatră şi cu regret realizez că nu le mai pot lipi înapoi iar timpul, el nu cruță pe nimeni.

Şi cel mai tragic e atunci când şlefuiesc cu grijă şi atenţie o aşteptare ajunsă la rang de sfinţenie, dar, ţinând-o în mâini, simţind-o solidă şi atât de aproape – nu mai am nici puteri şi nici dorinţă să mă bucur de ea. Ştiu că aş căuta în zadar dreptatea, aceasta nu există în lumea în care trăim. Ea este, undeva departe, unde nu suntem noi. Aici, acum, sunt doar eu şi aşteptările mele de a putea ierta, cu inima, toate loviturile pe care le-au săvârşit alţii în stânca mea, răvăşindu-mi preţiosul timp. Azi aştept să îmi cer iertare, la rândul meu, de la cei de la care am furat pietricele mai mici şi mai mari, realizând că şi timpul lor este limitat, iar scuzele mele nu vor aduce decât consolare.

Şi totuşi – şlefuiesc aşteptări pentru că nu vreau să ţin acea stâncă doar pentru mine, vreau să rup din ea şi s-o împart cu alţii, e datoria mea şi a întregii omeniri. Nu pentru ca să mi se spună că sunt aşa de mărinimoasă, ci pentru că acea stâncă mi-a fost  dată nu doar mie. E a mea, dar nu-mi aparţine, în acelaşi timp.

Tot ce îmi doresc e ca şlefuirea aşteptărilor să nu fie zadarnică şi frica că ultima aşteptarea nu o voi mai reuşi simţi şi vedea – să nu se întâmple nicodată.

Şlefuiesc aşteptări – ca un muritor de rând care crede în iubire şi viaţă veşnică… muritor ocrotit de toate relele lumii, şi totodată care atârnă de un fir al existenţei, un fir atât de subţire…

Alina Tomcișin,  Psiholog.

,,Trăiesc și mă bucur de totalitatea posibilităților…”
,,Fiecare zi este plină de posibilități și oportunități”.

Nu poți ști cine îți iese în cale, ce situații pot apărea, ce uși se pot deschide…

De aceea, întâmpină fiecare zi cu bucurie, curiozitate, încredere…. întâmpină fiecare zi având curiozitatea unui copil și așteptându-te mereu la ce e mai bun.

 Dacă te aștepți la tot ce e mai rău, atunci asta vei crea în realitatea ta și vei spune apoi:

,,Știam eu că se va întâmpla ceva rău!” Universul doar răspunde la așteptările tale!

Dacă te aștepți mereu la ce e mai bun, asta vei crea în realitatea ta; vor apărea în calea ta oameni și situații care să-ți confirme așteptările.

Fiecare zi este plină de posibilități minunate pentru tine!
E nevoie doar să fii deschis/ă și să te aștepți mereu la tot ce e mai bun!

Previous Post

Elevii pot folosi abonamentele gratuite pentru transportul public și în timpul vacanței de vară

Next Post

„Păduri fără corupție” – campanie de informare și sensibilizare pentru personalul silvic din cadrul ÎS „Hîncești-Silva”

Related Posts
Total
0
Share