Actual

Serviciul Protecție și Pază de Stat are un nou șef

Serviciul Protecție și Pază de Stat are un nou șef

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat Decretul privind numirea în funcție a conducătorului Serviciului de Protecție și Pază de Stat, a colonelului Iaroslav Martin, după care în cadrul unei ceremonii oficiale, l-a prezentat efectivului SPPS.

Menționăm că Serviciul de Protecție și Pază de Stat a revenit în subordinea Președintelui Republicii Moldova, prin decizia recentă a Parlamentului.

Domnul Iaroslav Martin are o experiență de peste 20 de ani în organele de forță, inclusiv în SPPS, și a ajuns la gradul de colonel. ”Sunt ferm convins că noul conducător, fiind un profesionist, va face față în funcția lui responsabilă”, a specificat șeful statului.

Igor Dodon i-a adresat sincere felicitări dorindu-i succes în activitatea pe care o va desfășura începînd de astăzi. Totodată, Președintele le-a mulțumit ofițerilor SPPS pentru profesionalismul, curajul și devotamentul de care dau dovadă în asigurarea la cel mai înalt nivel a protecției demnitarilor din țară și a celor străini.

Șeful statului și-a exprimat convingerea că Serviciului de Protecție și Pază de Stat va deveni o instituție modernă, profesionistă, iar la baza activității va sta respectarea cu strictețe a legislației.

De asemenea, Igor Dodon a menționat că Președintele va acorda tot sprijinul necesar pentru realizarea cu succes a sarcinilor specifice și asigurarea unui înalt nivel al măsurilor de protecție și pază.

Ne poți susține printr-o donație aici:
Se incarca....