Șefa Spitalului de psihiatrie din Bălți, cercetată penal pentru abuz de serviciu. Colegii îi achitau lunar o parte din salariu!

Șefa Spitalului de psihiatrie din Bălți este cercetată penal pentru abuz de serviciu. Potrivit CNA, ea și-ar fi obligat subalternii să-i dea lunar o parte din salariu. Banii erau de la medici și personalul auxiliar „sub formă de taxe de protecție” pentru a nu le crea probleme, transmite IPN.

Din declarațiile unor angajați ai spitalului reiese că șefa instituției le-ar fi acordat lunar unele suplimente salariu, după care i-ar fi condiționat să-i restituie aceste adaosuri contra promisiunii de a nu le face probleme legate de activitatea profesională. Sumele acumulate lunar de șefă variau între 3000 și 10 000 de lei, iar până în prezent au fost calculate prejudicii aduse angajaților de peste o sută de mii de lei.

Ofițerii CNA au inițiat o urmărire penală pentru abuz de serviciu și au operat, în aceste zile, percheziții la biroul de serviciu al bănuitei. De asemenea, au fost audiate mai multe persoane din cadrul instituției care, la această etapă, recunosc faptele medicului-șef și cooperează cu anchetatorii.

În prezent, femeia este cercetată în stare de libertate, urmând ca procurorii să decidă asupra suspendării din funcție a acesteia. Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă până la 6 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.

Sursa – ipn

Previous Post

CEC: Pe 5 decembrie, în 6 localități va fi organizat turul al doilea de scrutin

Next Post

Slovacia ar putea intra în lockdown pe trei săptămâni

Related Posts
Total
10
Share