Scrisoare deschisă adresată primarului Ion Ceban, din partea unei educatoare hărțuită și amenințată

În spațiul public a apărut o scrisoare adresată primarului general al capitalei, Ion Ceban. Autoarea acesteia a solicitat anonimatul, însă menționează că primarul știe despre care grădiniță și directoare ar fi vorba. Femeia a activat în calitate de educatoare în cadrul unei grădinițe din capitală, însă a fost nevoită să se concedieze din cauza presiunilor.


Potrivit mamaplus.md și copilul femeii a fost exmatriculat din aceeași grădiniță, cu o serie de amenințări din partea directoarei. 

“Domnul primar,
Rog respectuos ca să mă ajutați în problema creată la Grădinița &%$ de către directoarea, L. G., care la 21.06.2022 a exmatriculat copilul meu din grădiniță fără solicitarea mea, motivând că nu mai vrea să audă de noi și să ne ducem unde vrem noi, deoarece așa vrea ea. Am activat un an și ceva educatoare și chiar de la început directoarea, indirect, avea grijă să-mi explice sistemul de lucru la grupă, era vorba de strângerea banilor de la părinți pe care să-i ducem ei lunar. Eu i-am dat de înțeles că nu voi face acest lucru, și a început presiunile asupra mea! A trecut o lună, două luni și a văzut că eu nu mă duc cu plicul cu bani pe care mi-l cerea, așa că a început controalele zilnice, că nu lucrez cum trebuie, nu fac nimic cum trebuie, eram chemată zilnic la ea în birou și mi se ținea morală, că nu am învățat nimic până acum și nu vede schimbări din partea mea. Directoarea a strigat la mine zicând că dacă vreau să lucrez în acest domeniu, va trebuie să fac ce zice ea, că așa lucrează toate educatoarele. Eu i-am răspuns că nu vreau să strâng nimic și nu mă implic în jocurile ei murdare, ea mi-a răspuns că de la ea tot se cer bani, și că datorită acestor metode s-a menținut mulți ani în funcție. Când am rugat-o să primesc banii ca tânăr specialist, ea mi-a pus condiție că mă ajută, dar ar trebuie din acea sumă să-i dau și ei. Eu am refuzat, am zis că nu mai am nevoie de ajutor și am înțeles trebuie să mă concediez deoarece am un copil mic la întreținere, stau în cămin și mai fac masterat.

Acest conflict a avut loc din cauza eliberări mele din funcție de educatoare în aceeași zi, am scris cerere de eliberare din propria inițiativă. Am fost umilită și am înțeles că eu nu am de la cine învăța, trăiam zilnic în stres și am hotărât să demisionez. Dar directoarea s-a supărat de decizia mea și a hotărât să-l exmatriculeze pe copil, strigând la mine că nu-mi voi găsi altă grădiniță deoarece ea va avea grijă de acest lucru, că o cunoaște foarte multă lume influentă, deoarece lucrează în acest domeniu de mai mulți ani și poate face ca să se termine la început de drum cariera mea profesională. Chiar de voi încerca să mă aranjez în altă parte, directoarele se sună între ele și mie mi se va închide ușa în față, aceasta situație este clară pentru mine, dar vreau să știu de ce copilul meu trebuie să sufere din această cauză, mi s-au încălcat toate drepturile, ca cetățean al acestei țări, în fața legii trebuie să fim toți egali și să nu aibă loc discriminare, chiar dacă suntem o familie simplă nu ar trebui să fim umiliți și călcați în picioare. Vă rog frumos, Domnul Ion Ceban, interveniți să se facă dreptate în acest caz”, se arată în scrisoarea trimisă.

Edilul Ion Ceban spune că a citit scrisoarea publică și „deși se spune că aș cunoaște despre acest caz, nu știu despre ce este vorba”.

facebook.com/Ion Ceban.public
Previous Post

VIDEO: Droguri în valoare de 50 000 de lei descoperite într-un apartament din sectorul Buiucani

Next Post

Regizorul și actorul Ion Ungureanu ar fi împlinit 87 de ani

Related Posts
Total
1
Share