Șase moldoveni au încercat să traverseze frontiera cu certificate de vaccinare și permise de conducere false

Trei permise de conducere și tot atâtea certificate de vaccinare anti Covid-19 identificate cu semne de falsificare au fost ridicate de la frontieră moldo-română. Persoanele sunt cetățeni ai Republicii Moldova și riscă fiecare câte o amendă penală conform art. 361 al (1) a Codului Penal al Republicii Moldova.

Polițiștii de frontieră din punctele de trecere Costești și Leușeni au inițiat cercetări în urma depistării a trei permise de conducere cu semne vizibile necaracteristici. Două din acte au fost găsite printre lucrurile personale în timpul controlului suplimentar, iar cel de-al treilea, un conducător auto l-a prezentat pentru a i se autoriza ieșirea din țară. 

Sumele achitate pentru perfectarea documentelor au fost de ordinul sutelor, au declarat cei audiați fără a fi în cunoștință de cauză de cele identificate de angajații Poliției de Frontieră. 

Alți trei conaționali sunt documentați pentru uz de fals în actele oficiale. Acestea și-ar fi administrat ambele doze de vaccin Covid – 19 la centrele specializate din țară.  Însă, din cercetările preliminare s-a constatat că doi cetățeni nu au fost în țară în ultimii trei ani, certificatele urmând să ajungă în posesia lor prin curier. Ultimul a încercat să scape de autoizolare prezentând certificatul de vaccin, verificat suplimentar, și el s-a aflat peste hotare în perioada administrării vaccinului.
Audiat, bărbatul s-a eschivat de a oferi detalii despre procedura de vaccinare. 

În repercursiune, toate documentele au fost ridicate și urmează a fi trimise în adresa laboratorului tehnico-juridic pentru realizarea expertizei. În urma valorificării rezultatelor se va face încadrarea juridică a faptelor consemnate.

Previous Post

Un moldovean de la Orhei, anunțat în căutare pentru jaf și escrocherie, a fost reținut în Rusia

Next Post

Dezvoltarea abilităților de reflectare și de analiză mediatică a realității economice și business din țară – obiectivul noului curs de Jurnalism Economic predat la USM

Related Posts
Total
1
Share