REGULAMENT: Cum vor fi organizate petrecerile în următoarea perioadă

Comisia a decis prelungirea până la 15 martie a stării de urgență în sănătate publică. De asemenea, începând cu 17 ianuarie, la frontiera de stat se va reveni la sistemul prin care, indiferent de țara de proveniență, intrarea în Republica Moldova va fi permisă pe baza unuia din documentele: certificat de vaccinare, test PCR sau rapid efectuat cu 72 de ore, respectiv 48 de ore înainte de îmbarcare sau de intrarea în țară (în funcție de mijlocul de transport utilizat), concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19.

Hotărârea CNESP survine pe fondul unei creșteri cu 77 la sută a numărului de cazuri de îmbolnăviri în prima săptămână a anului 2022 față de săptămâna anterioară, ceea ce a condus inclusiv la trecerea municipiului Chișinău în pragul de alertă portocaliu.

Totodată, având în vedere contagiozitatea ridicată a tulpinii Omicron, au fost adoptate măsuri suplimentare de protecție. Astfel, începând cu 17 ianuarie, în localitățile aflate în pragul de alertă portocaliu deservirea clienților în unitățile de alimentație publică va fi permisă numai cu prezentarea certificatului COVID-19, în limita a 75 la sută din capacitate.

Evenimentele private (mese festive, petreceri corporative, nunți, botezuri) cu 25 sau mai mulți participanți vor fi în continuare permise numai cu prezentarea de către aceștia a certificatului COVID-19, în pragurile de alertă verde și galben.

În pragurile de alertă portocaliu și roșu, regulile privind evenimentele private nu se schimbă: astfel, în pragul portocaliu acestea se permit doar cu prezentarea de către participanți a certificatului COVID-19, iar în pragul de alertă roșu rămân interzise. Pentru prevenirea aglomerației, în situația pragului de alertă roșu, accesul în Aeroportul Internațional Chișinău va fi permis  doar pasagerilor.

În cadrul discuțiilor de la ședința CNESP a fost abordată și posibilitatea extinderii sferei de utilizare a certificatului COVID-19 în alte domenii de activitate, urmând ca acest subiect să facă obiectul unor consultări între Guvern și mediul de afaceri.

Hotărârea nr. 1 din 13 ianuarie ianuarie 2022 poate fi descărcată aici: https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/hotararea_cnesp_nr.1_din_13.01.2022.pdf

SURSA – realitatea.md

Previous Post

METEO: COD GALBEN de vânt puternic timp de două zile

Next Post

Evenimentele cultural-artistice dedicate Zilei Naționale a Culturii la Chișinău

Related Posts
Total
1
Share