Extern

RECORD Guinness!Timp de două ore, 633 de scafandri au colectat 1.500 de kilograme de deșeuri marine

RECORD Guinness!Timp de două ore, 633 de scafandri au colectat  1.500 de kilograme de deșeuri marine

633 de scafandri veniți din toată lumea au curățat apele unei plaje din Florida. În două ore au colectat aproape 1.500 de kilograme de deșeuri marine, iar acțiunea lor a intrat în Guinness Book. 

Potrivit sursei citate, operaţiunea de curăţare a fost organizată de magazinul pentru scafandri Dixie Divers, alături de grupul de sprijin al conservării marine Project AWARE şi de agenţia de scafandri PADI, printre alte organizaţii. Acțiunea de curățare se desfășoară în fiecare an, sub numele de „Save Deerfield Beach Event”, iar ediția din acest weekend a fost cea de-a 15-a.

Grupul a intrat în Cartea Recordurilor ca „cel mai mare număr de persoane reunite într-un singur loc pentru a realiza simultan o curăţare submarină”, iar activitatea a avut loc în apropiere de pontonul de pescuit Deerfield Beach, din Fort Lauderdale, în sudul Floridei (SUA).

Scafandrii veniți de peste tot din America, dar și din Europa, au colectat în două ore peste 9.000 de bucăți de deşeuri marine. Printre altele, 725 de kilograme de greutăți pentru pescuit și 27 de kilograme de plase, pentru că zona este bogată în vietăți marine și, deci, este una preferată de pescari. Nu se cunoaște încă greutatea exactă a deșeurilor marine, dar grupul Project AWARE estimează cantitatea colectată la aproape 1.500 de kilograme, potrivit CNN.

Citește continuarea AICI.

Ne poți susține printr-o donație aici:
Se incarca....