Programul „Prima Casă” are până în prezent 7313 beneficiari

Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 3,95 mlrd lei, iar suma totală a garanțiilor constituie 1,93 mlrd lei.

Din numărul total al beneficiarilor, 5522 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor  pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului, dintre care 1292 persoane în cadrul Programului Prima Casă 2, 3091 – în cadrul programului Prima Casă 3,  1127 – în cadrul programului Prima Casă 4 și 12 – în cadrul programului Prima Casă 5.

Din cei 7313 de beneficiari, 5006 sunt familii, iar 2307 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,5 ani. Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,77 m.p., în timp ce valoarea medie a locuințelor procurate este de 632,10 mii lei.

Din numărul total de locuințe procurate în cadrul Programului, 6837 sunt procurate în zonele urbane și 476 în zonele rurale. 6633 locuințe procurate sunt apartamente, iar 680 sunt case de locuit individuale.

Precizăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

Previous Post

Republica Moldova a recepționat primul lot de vaccin Spikevax, produs de compania Moderna

Next Post

Un băiețel din Chișinău luptă cu o tumoare osoasă gravă! Acesta are nevoie de ajutorul oamenilor

Related Posts
Total
1
Share