Poveștile moldovenilor întorși acasă

Redacția Regional
Mii de moldoveni aflați peste hotare au revenit în țară după declanșarea stării de urgență, conform cifrelor anunțate de Poliția de Frontieră. În ultimele săptămâni, un val de ură s-a revărsat asupra acestor oameni. Mulți au spus că cei care s-au întors sunt doar „sezonieri”, care n-au nicio legătură cu oamenii serioși din Diaspora. Guvernarea i-a îndemnat să rămână unde sunt, de frica să nu crească numărul de infecții cu COVID-19.

Mii de moldoveni aflați peste hotare au revenit în țară după declanșarea stării de urgență, conform cifrelor anunțate de Poliția de Frontieră. În ultimele săptămâni, un val de ură s-a revărsat asupra acestor oameni. Mulți au spus că cei care s-au întors sunt doar „sezonieri”, care n-au nicio legătură cu oamenii serioși din Diaspora. Guvernarea i-a îndemnat să rămână unde sunt, de frica să nu crească numărul de infecții cu COVID-19.

Au revenit în țară zeci de lucrători de pe șantiere sau din restaurante și hoteluri care s-au închis peste noapte: zidari, meșteri, ospătari, cameriste.
S-au întors speriați de ce-i aștepta în țările unde lucrau sau, pur și simplu, pentru că au pierdut tot, peste noapte. Moldoveni care, în general, stau la comun, mai mulți în aceleași apartamente, și care s-au tras unul pe altul spre casă. E greu să rămâi într-o țară străină (psihologic, dar și financiar) când ceilalți de lângă tine pleacă.

Am stat de vorbă cu câțiva moldoveni reveniți acasă, ca să aflăm poveștile din spatele cifrelor care apar în statisticile Poliției de Frontieră.


dsdsdsdsdsds

Alesia Mocanu, Cimișlia – lucrător în restaurant


„Eram în Italia din decembrie, am lucrat într-un restaurant. De pe 10 martie am fost obligați să stăm în carantină ca toată lumea, fiindu-mi sistat și contractul de muncă… Am rămas fără lucru, rămâneam fără bani de întreținere, de pe 10 martie până pe 5 aprile, fiind nevoită să împrumut pentru a-mi achita apartamentul, trebuia să mănânc, am fost  într-o situație foarte grea fiind singură în zonă și nimeni nu mă putea ajuta cu nimic. Am telefonat încontinuu timp de 3 saptamâni la Consulat să mă ajute să revin acasă, iar răspunsul mereu era unul și același – să mai aștept. Sunând zi de zi, spunându-le că sunt fără surse de existență, îmi ziceau doar că sunt în lista de așteptare. Răspundeau urât la telefon, cu fraze gen: „Ce vreți, Doamnă, sunteti mulți, așteptați să vă vină rândul”. Puteai să plângi, să urli, să fii disperat, căci pe nimeni nu interesa.

În Italia,  în aeroport, totul a fost bine, în liniste, fiecare în rând, nu a fost ceva anormal, nu pot să zic nimic de rău. Totul însă pană am ajuns pe aeroportul din Chișinău. Am aterizat la ora 19.10 și am ieșit din avion la 21.00. Personalul din avion nu a fost pregătit deloc.

Pe durata zborului, având probleme  de inimă, am cerut de la o domnișoară un pahar cu apă, de la care am primit răspuns  „Nu avem, doamnă, nici pentru noi, personalul, nu încă să vă dăm și dumneavoastră”. Lângă mine, ca vecină de scaun era o doamnă însărcinată în a 7-a lună, căreia i se uscase gura efectiv de sete. Totusi, am hotărât să mai cer o dată apă, doar că de această dată am apelat  la un baiat și acesta mi-a adus peste 10 minute un pahar cu apă. Fiindu-mi milă de doamna însărcinată, i l-am dat ei să-l bea…

Nu pot să zic că a o fost o călătorie plăcută ca celelalte zboruri ce le-am mai avut. 

Aterizând în Moldova, pe plai natal, credeam că în sfârșit am scăpat, dar din pacate nu a fost sa fie. Am fost tinuți forțat în aeronavă timp de 2 ore, pentru că la ei așa e procedura.Toți stăteam înghesuiți unul lângă altul, într-o căldură de nedescris. Despre respectarea distanței de un metru nici nu putea fi vorba. Cu toții așteptam să coborâm și să îndeplinim mai repede declarațiile.

Mulți prieteni de peste hotare încă își așteaptă rândul să revină, nu mai au unde trăi pentru ca nu mai au bani să plătească și plâng că vor acasă, dar nimeni nu-i ajută. Au deja 1 lună de când stau închiși în casă, dar acolo nu e casa ta, trebuie să plătești…

Carantina e bine s-o faci, dar s-o faci acasă la tine, nu printre străini, ne-având ce mânca.

Eu înțeleg că cei din țară au frică, dar nu suntem toți bolnavi, mulți  nu am trăit acolo în zonele roșii. 

Aș vrea mult  să rămân acasă, dar unde să muncesc? Ce să fac aici?  Acolo mă duc pe două-trei luni, fac ceva bani, revin și îi cheltuim tot aici pe toți. Daca aș avea acasă un post de muncă, cu un salariu demn de trai, m-aș opri acasă fără nici o problemă.

La moment, sun în fiecare zi la medic și îi zic ce temperature am. Slavă Domnului, sunt bine și nu am nici un simptom, dar respect termenul de 14 zile de izolare. Sunt singură în casă și nu m-am văzut cu nimeni de când am venit. În casa de alături trăiește mama, ne-am văzut de la distanță, de pe geam…”


Mira, Bălți – fără un post de muncă


„Eu nu am lucrat nici măcar o zi. Am ajuns în Italia pe 7 martie și credeam că am să-mi găsesc și eu ceva, pentru că aveam câteva oferte, dar s-a întâmplat starea de carantină. Am avut din fericire unde sta, fiindca aveam o înțelegere pentru o perioadă, până îmi găsesc de muncă. 

Dupa toate cele întâmplate, am apelat Consulatul. Aș spune că, spre deosebire de cazul altor persoane, în cazul meu ambasada a reacționat foarte bine. Însă nu sunt mulțumită de compania aeriană cu care am revenit în țară, nu sunt mulțumită de costul biletelor, obligația de a achita polița imediat pentru că nu vei fi admis pe aeronavă. Nu sunt mulțumită de însoțitorii de bord, care nu au fost organizați deloc, la cererea de a face ordine în avion (pentru că deja când am aterizat s-a făcut un haos ) mi s-a răspuns în felul următor: „Nu vi se pare nimic?” Cu biletul de 230 euro,  cu nici un pahar cu apa și nu mi se pare nimic?!

În Italia a fost organizat totul, mai puțin în Chișinău. Când am cumpărat biletul, am fost anunțați să procurăm si polița. Ok, am plătit 4056 lei. În avion, însoțitorii de bord ne-au anunțat că cei care au deja polița plătită nu trebuie să completeze declarația pe propria răspundere, că în decurs de 72 ore mă oblig să plătesc această poliță. Când am aterizat, polițiștii de frontieră ne-au spus că trebuie și cei ce au polița achitată, și cei care nu au achitat-o, să completeze declarația. Din cauza aceasta am stat în avion după aterizare încă vreo 2 ore,  într-o căldură nemaipomenită, unde iarăși am cerut ajutor la însoțitori de bord să ne facă aer, sa deschidă ceva, dar în zadar.

Mă bucură că moldovenii noștri au fost foarte uniți. Sincer, chiar nu m-am așteptat că așa o să fie. Sunt mulți care creează grupuri pe Facebook și se oferă să ajute conaționalilor noștri. Bravo lor! La Italieni nu am văzut să aibă spaimă, sunt precauți, sunt calmi, cred că se gândesc la ceea cum o să mai fie țara lor după toate acestea, dar nu prea arată pe față.

Nu știu ce va fi în viitor. Eu vreau să rămân în țară, însă  niciodată nu spun niciodată”.


Violeta Țuțuianu, Leova – vânzător consultant


„Am revenit pe data de 25 martie din Germania. Am lucrat 1 an și jumătate, în total, dar cu pauze. Plecam pe 3 luni, reveneam în Chișinău pe o lună-două și iar plecam. Munceam în calitate de vânzător-consultant cosmetică. Activitatea se desfășura în centre comerciale, la standuri cu cosmetică. În ultima perioadă era foarte puțină lume în centrul comercial, respectiv și vânzări puține. Pe data de 19 martie, administrația centrului comercial a luat decizia să sisteze activitatea centrului până pe 19 aprilie, asta după ce în orășelul nostru se depistase în câteva zile 8 cazuri de infectare cu noul virus. Munceam cu viză poloneză, respectiv contractul de muncă nu era unul care să-mi permită să cer ajutor material pe perioada carantinei și am luat decizia să mă întorc acasă. Angajatorul a răsuflat ușurat când am plecat, căci acum ne simțea pe toți ca pe o povară.

Am revenit cu avionul, dar nu cursă charter aprobată de guvern. Am avut zbor Amsterdam-București-Iasi.  După ce am apelat la consulatul din Frankfurt după ajutor, și mi-au răspuns tare ambiguu, am decis să caut altă soluție decât să aștept ajutorul ambasadei Am ajuns doar până la București, pe data de 25. În ziua respectivă, președintele Iohannis semnase noi reglementări. Zborul spre Iași era anulat, în aeroportul din Otopeni am fost preluată de niște persoane și alăturată unui grup de moldoveni, toți eram doar cu pașapoarte biometrice. O persoană de la ambasada României ne-a strâns pașapoartele, a făcut o listă și a semnat-o. Nu ni s-a dat voie să ieșim din zona de tranzit până nu au găsit transport spre vama Albița. Ca să înțelegeți, eu aveam doar 50 de euro în portmoneu, ei ne-au obligat să ne achităm drumul din aeroport până la vama Albița, care a costat 60 de euro de persoană, asta după ce am negociat cu șoferii de taxi. În caz că nu avea bani de drum, puteam sta în aeroport până găsim resurse financiare. Eram în total 12 moldoveni, ne-am îmbarcat în 3 taxiuri și am fost escortați de poliție și de o mașină a ambasadei până la vama Albița.

Nu ni s-a dat voie să ieșim deloc din mașini pe tot parcursul călătoriei. Se asigurau că părăsim România.

La intrarea în vama Albița am așteptat vreo 15 minute până persoana care ne-a escortat a vorbit cu ofițerii de la vamă. Ne-au lăsat să trecem, am traversat pe jos Albița și Leușeni.

Sincer, m-am simțit protagonista unui film de acțiune cu elemente horror.

În aeroport era liniște, lume puțină, cei cu documente românești treceau ușor și repede, cei cu biometric vă dați seama, erau plini de nervi. Eu am fost norocoasă că am stat doar o oră în Otopeni, până ne-am pornit spre Albița, dar erau moldoveni care veneau din Portugalia și aveau state câte 18 ore în zona de tranzit din aeroport, căci era categoric interzis să ieși de acolo. În aeroportul Schiphol din Amsterdam, de unde m-am pornit, era cam tensionată situația, cred că doar o treime din aeroport lucra, toți cu măști, mănuși. Vamele au fost pustii, atât Albița, cât și Leușeni. Doar grupul nostru de oameni era și câteva camioane în vamă am văzut și atât. Orașele pustii, în tot drumul din aeroport Otopeni până la vama Albița am întâlnit doar 3 mașini.

Eu sunt din raionul Leova, dar am apartament închiriat în Chișinău, respectiv m-am oprit aici, nu am riscat să merg la părinți. Stau în casă doar, am ieșit de 2 ori la marketul din apropiere, echipată cu mască și mănuși. Eu suport cam greu izolarea, sunt un om active și mă simt acum ca la închisoare

Eu înțeleg pericolul pe care-l reprezentăm noi, dar cred că e nevoie, totuși, de solidaritate. Credeți-mă, cei care au o situație bună acolo, un job sigur, casă, statul respectiv le dă ajutor material, în Germania se oferă 70 de % din salariu, dar cei care sunt în situații similare cu a mea, nu pot rămâne, pur și simplu nu au cu ce. Eu am plecat în Germania pe data de 7 martie, nu am reușit să lucrez decât 2 săptămâni. Cum să trăiesc acolo? Măcar sa fi știut sigur când se stabilizează situația și se reîncepe lucrul, dar asta nimeni nu o știe.

Evident, persoanele care vin trebuie să fie responsabile, să se autoizoleze, nu să iasă la frigărui, cum s-a întâmplat.

Pe viitor, sper să rămân în țară, cel puțin nu voi mai merge în Germania. Îmi voi căuta un job aici, deocamdată. În domeniul în care am lucrat eu în Germania, va fi cam dificil o perioadă, așa că nu voi risca. Am posibilitatea să plec în altă țară europeană, cu contract de muncă. Dacă se va stabiliza situația și se vor redeschide frontierele, atunci voi pleca”.


Olesea Arhirii, Florești – îngrijitor bătrâni


„Am stat în Verona. Plecasem din Moldova la început de februarie, ca mai apoi să fie anunțată stare de urgență. Astfel,  am stat fără muncă și fără bani 1 lună și 2 săptămâni, până când am fost inclusă în lista de zbor.

Procedura a durat foarte greu, am sunat Consulatul Moldovei din Padova și mi-au zis să completez un formular cu datele personale, pe care să li-l expediez, apoi peste 1 săptămână m-au telefonat și m-au întrebat în ce condiții sunt, dacă am ce mânca, am unde sta. Eu i-am zis că nu am unde sta și nici ce mânca, apoi, ca raspuns, doamna de la ambasadă mi-a zis să mai aștept. Ulterior, după o saptămână, am fost anunțată că am fost inclusă în listă și pot merge acasă.

Am activat ca badantă, la îngrijit bătrâni, iar bătrânul la care trebuia să lucrez nu a mai avut nevoie de mine, căci atunci când  s-a început carantina, copiii săi au rămas fără muncă și mi-au zis că nu au de unde să-mi dea salariu. Toată perioada am stat la o româncă, cu care am făcut cunoștință. Ea avea închiriat apartament și m-a primit și m-a hrănit toată această perioadă.

În drum spre casă, am mers cu trenul până în orașul în care a avut loc zborul, fiind verificată de 7 polițiști, apoi în aeroportul din Italia am fost la fel examinați medical și au fost persoane care lucrau în aeroport și care ne îndrumau și ne ziceau să păstrăm distanța de 1 metru. Am fost întrebați cum ne simțim, am fost compătimiți și înțeleși de statul italian. La fel si băieții noștri de la ambasadă, care erau acolo, ne-au ajutat și ne-au înțeles.

Pentru cei de peste hotare această perioadă decurge foarte greu. Am cunoscuți care îmi scriu și mă roagă să le dau informații cum să ajungă și ei acasă. 

Italia acum pare o țară care s-a oprit în loc. E trist, toți sunt triști și respectă cu strictețe  toate regulile.

Eu am trecut printr-o perioadă foarte grea și cred că nu o să mă mai întorc acolo. Rămân în țară, sunt de profesie asistent medical și îmi reiau munca în Moldova. 

La  moment stau izolată în casa mea, singură-singură. Am doi copii, dar încă nu i-am văzut. Copiii stau la părinții mei”.


Moldovenii care vor să revină în țară cu curse aeriene charter se pot înregistra online pe paginile ambasadelor.
Ministerul moldovean de externe anunță că începând de sâmbătă, 28 martie, moldovenii care vor să revină în țară cu curse aeriene charter se pot înregistra pe paginile de net și Facebook ale ambasadelor.

Previous Post

Imagini dureroase: Cum arată mâinile unui cadru medical din Suceava după 12 ore de muncă

Next Post

CINE sunt câștigătorii celor 12 frecvențe radio scoase la licitație de Consiliul Audiovizualului

Related Posts
Total
188
Share