Polițiștii din Orhei au identificat un tânăr care cultiva și creștea plante de cânepă în propria gospodărie

Polițiștii din Orhei, sub conducerea Procuraturii, au identificat un tânăr care cultiva și creștea plante de cânepă la domiciliu.

Acțiunea polițiștilor a început la 26 aprilie când au obținut informații de ordin operativ despre suspectul de 25 de ani, originar din Orhei, care avea ca preocupare creșterea și cultivarea plantelor de cânepă.

La 27 aprilie a fost efectuată o percheziție la domiciliul acestuia. În grădina și curtea gospodăriei au fost depistate și ridicate plante de cânepă crescute în ghiveciuri din masă plastică.

Totodată, în una din odăile casei, a fost descoperit un „mini-laborator” improvizat, special amenajat și dotat cu iluminare suficientă, precum şi un ventilator pentru crearea condițiilor favorabile de creștere a cânepei.

La fel, au fost depistate 2 aparate predestinate fărâmițării cânepei, un pachet pentru chibrite în care se aflau mai multe semințe asemănătoare celor de cânepă, un pachet din hârtie care conținea masă vegetală uscată de culoare verde fărâmițată omogen, asemănătoare marijuanei și un recipient din masă plastică fabricat artizanal, predestinat consumului de droguri prin inhalare.

Substanțele și obiectele ridicate au fost transmise pentru efectuarea expertizei la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.

Bănuitul nu este la prima abatere de acest gen, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoare până la 4 ani pentru „.Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare”.

În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat la comiterea infracțiunii, precum și aderența acestora la infracțiuni anterior comise.

Previous Post

Pericol de epidemii în Mariupol! Apa lipsește, iar mii de cadavre sunt încă sub dărâmături

Next Post

28 aprilie – Ziua Mondială a securității și sănătății în muncă

Related Posts
Total
14
Share