Poliția atenționează: Toți cei care vânează fără a avea autorizație, vor fi aspru sancționați

Inspectoratul General de Poliție și Inspectoratul de Poliție Hîncești atenționează că conform legislației, vânătoarea se exercită numai de către vânători, dacă posedă permis de armă, carnet de vânător, autorizaţie individuală de vânătoare eliberată pe numele său de gestionar sau este înscris nominal de către organizatorul vânătoarei în autorizaţia colectivă de vânătoare.
În acest context, pentru evitarea unor eventuale incidente cu aplicarea armelor de foc în timpul vânatului, reamintim amatorilor acestui gen de activitate regulile de securitate:

  • arma poate fi purtată numai de către titularul permisului de armă;
  • arma de vânătoare se foloseşte pe fondurile de vânătoare numai pentru recoltarea vânatului;
  • la vânătoare se vor folosi numai armele care sunt în stare de funcţionare;
  • în afara fondurilor de vânătoare arma de vânătoare se transportă descărcată, demontată și pusă în husă;
  • se interzice tragerea cu arma în localităţi sau în apropierea acestora;
  • se interzice îndreptarea armei spre alte persoane, chiar dacă aceasta este descărcată;
  • se interzice folosirea cartuşelor cu termen de valabilitate expirat sau degradate, acestea trebuie transmise Poliţiei pentru nimicire;
  • se interzice categoric a împuşca asupra unei ţinte neclare (într-o pădure deasă, pe timp de ceaţă, în amurg, contra soarelui, etc.);
  • nu se admite de împuşcat în direcţia unui zgomot, asemenea împuşcături pot cauza cele mai grave accidente;
  • în timpul încărcării sau descărcării armei de vânătoare, ţevile ei trebuie să fie îndreptate în sus ori spre pământ, iar după încărcare, arma trebuie pusă la siguranţă, dacă este prevăzută cu aceasta;
  • în timpul odihnei, arma va fi descărcată şi aşezată numai în locuri care oferă o bună stabilitate;
  • în timpul deplasării cu orice mijloc de transport, arma de vânătoare trebuie descărcată, demontată şi pusă în husă.

În caz de depistare a unei arme sau în cazul unor incidente care au provocat traume, anunţaţi imediat la numărul de telefon 112. 

Mizăm pe bunul simţ şi manifestarea unei responsabilităţi sporite a vânătorilor în vederea respectării cerinţelor esenţiale de securitate în procesul mânuirii armelor de foc, precum şi respectării regulilor de vînătoare pentru evitarea unor eventuale incidente şi delicte.

Load More Related Articles
Load More In Hâncești

Citește și

Participă și tu la Maratonul de Crăciun! Iată cum să te înregistrezi!

În ajun de sărbători, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc o cursă de alergare cos…