#Coronavirus SLD Social

Partidele politice din R. Moldova au permisiunea legală de a dona alocațiile primite din buget, în lupta contra coronavirusul

Partidele politice vor avea posibilitatea să doneze alocațiile primite din Bugetul de stat în scopul prevenirii și combaterii noului virus Covid-19 în Moldova, pe perioada stării de urgență.

„Pentru ca partidele să poată dona acești bani cu scopul de a finanța unele acțiuni de combatere a acestui virus, facem o derogare de la legea 294 privind partidele politice ca ei să poată îndrepta acești bani pentru activități de combatere a acestui virus. Actualmente, legea 294 nu permite, partidele chiar dacă vor nu pot. Noi oferim această posibilitate și binențeles venim cu solicitarea să facă uz de aceasta derogare și aloce banii primiți din buget pentru această activitate”, a declarat Ion Chicu, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale.

Partidul Socialiștilor a solicitat Comisiei pentru Situații Excepționale să instituie o abatere excepțională de la Legea privind partidele politice, astfel încât acestea să poată dona alocațiile primite din Bugetul de stat, în urma participării la alegeri, în scopul prevenirii și combaterii noului virus Covid-19 în Moldova, pe perioada stării de urgență.

Zinaida Greceanîi s-a adresat și către celelalte partide care beneficiază de alocații din partea statului, să susțină această inițiativă.

Potrivit unimedia.info, în Moldova au fost deschise mai multe conturi bancare, de către diverse organizații, astfel încât persoanele fizice și cele juridice să poată dona bani pentru lupta împotriva noului tip de virus Covid-19.

Și Primăria capitalei a deschis un cont pentru combaterea coronavirusului.

Se incarca....