Parlamentul a lansat cea de-a doua ediție a Concursului de colinde și urături online

Parlamentul Republici Moldova lansează cea de-a doua ediție a Concursului online de colinde și urături.

Doritorii de a participa la concurs sunt îndemnați să transmită, în perioada 1-10 decembrie 2021,  înregistrarea video cu urătura sau colindul preferat la adresa concurs@parlament.md, cu mențiunea: CONCURS DE COLINDE ȘI URĂTURI. Imaginile video trebuie să fie însoțite de următoarele date de contact: nume, prenume, vârsta, localitatea, numărul de telefon și adresa electronică. Termenul limită pentru transmiterea înregistrărilor este 10 decembrie 2021, ora 17.00.

Toate mesajele recepționate vor fi plasate pe pagina de Facebook a Parlamentului, pe data de 15 decembrie 2021. La fel, acestea vor putea fi vizualizate pe contul de pe YouTube al Legislativului și vor răsuna pe holul instituției parlamentare, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Rezultatele concursului vor fi anunțate pe 24 decembrie, în baza vizualizărilor acumulate până pe 23 decembrie 2021, ora 17:00. 

Vor fi premiate primele trei colinde sau urături, în cadrul a două categorii de vârstă – copii și maturi, care vor acumula cele mai multe vizualizări pe pagina de Facebook. Câștigătorii vor primi Certificate de învingător.

Concursul online de colinde și urături este organizat al doilea an consecutiv, întru păstrarea tradițiilor și obiceiurile culturii noastre, în perioada pandemică.

Previous Post

Slovacia ar putea intra în lockdown pe trei săptămâni

Next Post

Aureliu Ciocoi și Corina Călugăru ar putea fi numiți Ambasadori în Germania și Franța

Related Posts
Total
9
Share