Actual Politică Regiuni SLD

Parlamentul a confirmat demisia a cinci deputați

Până în prezent, cinci deputați și-au depus mandatele de parlamentar. Printre aceștia sunt Maia Sandu, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Otilia Drăguțanu, Andrei Năstase și Viorel Melnic. Parlamentul, în ședința plenară de vineri, a  luat act de demisia lor.

Deputata Maia Sandu, din partea Blocului electoral ”ACUM Platforma Da și Pas” a renunțat la mandatul de parlamentar, deoarece nu este compatibilă cu funția de Prim-ministru pe care o deține la moment. Astfel, Legislativul a declarat vacant un mandat de deputat pentru circumscripția uninominală nr. 50, la vest de Republica Moldova.

Liliana Nicolăescu-Onofrei, de pe listele blocului ”ACUM Platforma Da și Pas”, a acceptat funția de Ministru al Educației, Culturii și Cercetării. Mandatul acestui deputat a fost declarat vacant.

Tot astăzi, Parlamentul a mai luat act de demisia deputatei Otilia Drăguțanu, de pe listele Partidului Democrat din Moldova. Aceasta a declarat anterior că poziția de deputat nu i se potrivește și a decis să se întoarcă la vechile activități.

Al treilea mandat vacant al Blocului ”ACUM Platforma Da și Pas este cel al lui Andrei Năstase, care a fost desemnat Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Interne.

Cel din urmă care și-a depus mandatul este deputatul independent Viorel Melnic. Prin urmare, mandatul de deputat pentru circumscripția uninominală nr. 48, pentru or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender este vacant.

Credit Foto: Serviciu Comunicare Parlament

Ne poți susține printr-o donație aici:
Se incarca....