Părinți dați afară de la încreștinarea copilului în localitatea Roșcani

Un incident neobișnuit a avut loc în raionul Strășeni, localitatea Roșcani unde preotul a dat afară părinții copilului veniți să-și încreștineze copilul. Pentru a nu întrerupe slujba divină părinții au ieșit din biserică.La încercarea nașei de a înțelege motivul unei astfel de decizii preotul nu a putut oferi argumente explicite.

Preotul Victor Rastasanu spune că este sigur în ceea ce face și crede că Episcopia va fi de partea sa. Se pare că, vloggerul Ion Andronache, autorul filmulețelor marca „Ortodoxia – pentru că așa trebuie”, este de altă părere. El spune că botezul este un eveniment unic din viața unui copil, dar și din viața părinților care l-au conceput, de aceea la încreștinarea micuțului este mai mult decât necesar prezența acestora.

„Botezul nu este o slujbă privată, ci este o slujbă la care trebuie să fie prezentă întreaga comunitate. Este firesc ca întreaga comunitate să aprobe și să se bucure pentru noul membru al familiei mari, adică Biserica. Cu atât mai mult, la acest eveniment trebuie să fie prezenți părinții celui care se botează. Părinții sunt cei care i-au dat viață, sunt cei care îl vor crește și educa pe acest copil în credința creștină și este total inuman și absolut incorect să le interzici să fie prezenți la cea de a doua naștere a copilului lor, nașterea în Hristos”, spune Ion Andronache.

După acest incident nașa de botez a menționat că va depune o plîngere pe numele preotului Victor Rastasanu și va cere ca acest caz să fie rezolvat.

 

Video: Facebook.com.andronache.ion

Load More Related Articles
Load More In Social

Citește și

Participă și tu la Maratonul de Crăciun! Iată cum să te înregistrezi!

În ajun de sărbători, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc o cursă de alergare cos…