O schemă infracțională privind eliberarea certificatelor false de vaccinare anti COVID-19 a fost destructurată de Procuratura Anticorupție

Procuratura Anticorupție în comun cu Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și angajații Direcției securitate și investigații a Inspectoratului General de Carabinieri (IGC) al MAI, la data de 22.12.2021 au efectuat mai multe percheziții în cadrul unor cauze penale inițiate în baza art. art. 324- coruperea pasivă; 325 – coruperea activă; 326 – traficul de influență; 332 – falsul în acte publice și 361- confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, Cod penal al Republicii Moldova.

Acțiunile de urmărire penală au fost efectuate în privința unui grup infracțional specializat în perfectarea și eliberarea certificatelor de vaccinare împotriva virusului COVID-19, cu indicarea datelor vădit false, în lipsa fizică a persoanelor, inclusiv a celor aflate peste hotarele țării.
Măsurile speciale de investigații și acțiunile de urmărire penală au avut loc în perioada iulie 2021 – decembrie 2021, în cadrul cărora au fost documentate acțiunile pretins a fi ilegale ale unor funcționari publici cu statut special/militar ai Serviciului Vamal, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, funcționari publici din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Sănătății, Ministerului Finanțelor, autorităților administrației publice, reprezentanți ai cultelor religioase, agenți economici, cât și persoane fizice, etc.

Astfel, au fost identificate circa 240 de persoane, care direct/indirect au avut tangență cu circumstanțele enunțate mai sus, în privința acțiunilor cărora urmează să se expună organul de urmărire penală.

Potrivit probelor acumulate, registratorii (persoanele responsabile de introducerea datelor în Registrul de evidență a Vaccinării împotriva COVID–19) personal, cât și prin intermediari, au pretins și primit de la cetățeni ai Republicii Moldova, cât și de la cetățeni străini, mijloace financiare ce nu li se cuvin, care variau între 2000 și 5000 MDL per certificat, pentru înregistrarea datelor eronate în Sistemul informațional automatizat (SIA) și în Registrul de evidență a Vaccinării împotriva COVID–19 (RVC–19).

Ca rezultat al perchezițiilor efectuate la 22.12.2021, a fost reținut un militar cu funcție de conducere din cadrul IGC al MAI (desemnat în calitate de registrator), care și-a recunoscut vina și colaborează cu organul de urmărire penală, fiind depistate și ridicate liste cu persoane vaccinate, copii ale actelor de identitate, certificate de vaccinare, bani și alte obiecte care au tangență la caz.
La această etapă, au fost audiate în calitate de bănuiți mai multe persoane, inclusiv cu funcții de răspundere, vizate în investigațiile menționate supra, care de asemenea colaborează cu organul de cercetare penală.

Dacă vor fi găsite vinovate persoanele vizate, în dependență de infracțiunea imputată, riscă pedeapsă penală cu amendă în mărime de până la 650 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, precum și cu închisoare de la 2 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de la 5 la 10 ani.

Previous Post

Tragedie la Cahul! Cadavrul unui tânăr de 19 ani a fost găsit spânzurat în curtea casei

Next Post

Podul de pe șoseaua M1,din preajma pieței Pruncul din Chișinău, a fost deschis pentru circulație

Related Posts
Total
23
Share