O mamă beată din Criuleni, prinsă de poliție în timp ce conducea mașina cu bebelușul în brațe

În noaptea de 10 spre 11 noiembrie, în satul Hrușova din raionul Criuleni, polițiștii aflați la supravegherea circulației rutiere au observat un automobil care se deplasa neuniform.

După ce au stopat mașina, oamenii legii au depistat la volan o tânără de 30 de ani cu un copil de aproximativ un anișor în brațe.

Femeia conducea automobilul concomitent alăptând copilul. Din salonul mașinii se simțea un miros puternic de alcool, fapt ce i-a determinat pe polițiști să solicite șoferiței să treacă testul alcoolscopic.

Imediat, polițiștii au înlăturat șoferița de la volan, nu înainte de a solicita ajutorul unei rude căreia i-a fost transmis copilul.

În urma testului alcoolscopic s-a stabilit că femeia era în stare de ebrietate avansată, având o concentrație de 0,92 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Aceasta a mai declarat polițiștilor că ”vine de la o cumetră”, iar mașina aparține tatălui ei.

Cazul urmează a fi investigat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar până instanța de judecată se va expune, permisul de conducere al șoferiței a fost ridicat.

Inspectoratul General al Poliției va întreprinde în continuare măsuri de protejare a participanților la trafic, expuși riscului de către șoferii în stare de ebrietate.

Previous Post

Doi tineri, dintre care un minor de 14 ani, cercetați de poliție. CE AU FĂCUT ACEȘTIA la Criuleni

Next Post

Atenție, părinți! Tot mai mulți copii au devenit victime ale fenomenului exploatare sexuală online

Related Posts
Total
11
Share