O femeie din Nisporeni a ajuns în stare gravă la spital, dupa ce a fost împușcată de concubin

O femeie a ajuns în stare gravă la spital, după ce concubinul acesteia ar fi efectuat o împușcătură, provocându-i o plagă în regiunea abdomenului.

Potrivit ofițerului superior de presă al IP Nisporeni, Cristina Vicol, incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 15:00, într-o localitate din raionul Nisporeni.

Un bărbat, de 53 de ani, în stare de ebrietate, în timpul unei certe, a tras asupra femeii dintr-o armă modificată artizanal, pe care o deținea ilegal.

Victima, în vârstă de 47 de ani, s-a adresat după ajutor vecinilor. La scurt timp aceasta a fost este internată în Secția reanimare a SR Nisporeni și  supusă intervenției chirurgicale. 

Făptașul a fost reținut. Totodată, potrivit oamenilor legii, s-a stabilit că acesta a fost condamnat anterior pentru omor.

În cadrul cercetărilor efectuate la domiciliul agresorului, a fost ridicată o armă și 16 cartușe. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală. Individul riscă privațiune de libertate de până la 12 ani. 

Sursa – Publika

Previous Post

VACCINAREA CONTINUĂ! Unde vor fi azi amplasate punctele mobile

Next Post

Serviciul Vamal raportează încasări de peste 628,3 milioane în perioada 18-24 octombrie

Related Posts
Total
18
Share