Actual

Noi detalii în cazul persoanelor intoxicate la o nuntă din capitală

Noi detalii în cazul persoanelor intoxicate la o nuntă din capitală

Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează suplimentar cu privire la derularea cazului de toxiinfecţie alimentară în grup, înregistrat printre persoanele care au participat la o ceremonie într-un local din municipiul Chişinău.

Astfel, până la data de 14.08.2019, în total, au fost înregistrate 51 de cazuri de boală (inclusiv la 2 copii). Dintre persoanele care au solicitat asistenţă medicală — 1 persoană a fost spitalizată în IMSP Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii, 28 – în IMSP Spitalul Clinic Republican de Boli infecţioase “Toma Ciorbă”, altele 16 în IMSP SR Cimişlia (inclusiv 1 copil), iar 6 persoane primesc îngrijiri medicale la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie.

În cadrul investigațiilor de laborator efectuate la CSP Hîncești, la 14.08.2019 au fost confirmate 11 probe pozitive pentru Salmonella enteritidis de la persoanele bolnave internate în IMSP SR Cimişlia. Alte probe sunt în proces de investigare.

În total, la eveniment au participat 74 de persoane, inclusiv 8 copii, din mun. Chişinău, raioanele Ialoveni şi Cimişlia.

ANSP atenţionează populaţia că, pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare, este necesar DE RESPECTAT următoarele reguli:

  • spălarea mâinilor cu săpun după utilizarea WC şi înainte de masă, până la pregătirea bucatelor; controlaţi acest lucru și la copii;
  • spălarea abundentă sub apă curgătoare a fructelor şi legumelor ce se folosesc fără prelucrare termică;
  • excluderea din alimentaţie a produsele alimentare uşor alterabile cu termeni expirat sau de calitate negarantată (vizual, organoleptic);
  • evitarea procurării produselor alimentare în locurile neautorizate, fără condiţii de păstrare;
  • curăţarea şi dezinfecţia suprafeţelor de bucătărie şi inventarului (cuţite, platouri etc.) folosit la prepararea bucatelor;
  • plasarea separată, respectând principiul de vecinătate, a produselor gata şi materiei prime în frigider;
  • folosirea ustensilelor de bucătărie separate pentru tranşarea produselor gata şi materiei prime;
  • respectarea regimului de prelucrare termică a produselor alimentare şi termenii de păstrare;
  • prevenirea pătrunderii în casă, mai ales la bucătărie a muştelor, insectelor de bucătărie, şoarecilor.

La organizarea diferitor festivităţi SE INTERZICE:

  • organizarea festivităţilor în localuri neautorizate şi în cele unde lipsesc condiţii elementare de igienă (spălare a mâinilor, WC, seturi suficiente de veselă de bucătărie, capacităţi limitate de păstrare a produselor alimentare etc.);
  • prepararea bucatelor cu 2-3 zile înainte de festivitate;
  • folosirea ouălor, inclusiv de gâscă şi raţe pentru pregătirea cremelor şi dulciurilor fără prelucrare termică;
  • implicarea în procesul pregătirii bucatelor a persoanelor cu semne clinice de BDA şi alte maladii infecţioase.

În cazul apariţiei semnelor clinice de BDA nu se permite autotratamentul, mai ales când aceste simptoame se dezvoltă la copii. Recomandarea de bază este consultarea de urgenţă a medicului de familie pentru prescrierea tratamentului argumentat şi adecvat în scopul evitării consecinţelor nedorite.

Ne poți susține printr-o donație aici:
Se incarca....