Reportaj-portret: ,,Nebunia’’ binecuvântată a lui Nea Iacob Lupanciuc

O istorie de viață, sacrificiu și devotament față de pământul natal o găsim în localitatea Mingir, o vatră de secole cu un erou de 84 de ani, nea Iacob Lupanciuc.

Un bătrân de statură medie,  cu o voce caldă, primitoare, subțire la trup, dar sprinten și pus pe glume. Iacob Lupanciuc, născut la 1938 în comuna Mingir, pe atunci plasa Cantemir, județul Cahul, în prezent raionul Hîncești.

Mingir - Iacob Lupanciuc - Muzeul Virtual al Foametei din Basarabia
Iacob Lupanciuc, comuna Mingir

În vremea regimului românesc, familia Lupanciuc cu 8 copii, tatăl acestora fiind primar, avea autoritate în sat. Doar cu instaurarea regimului URSS, familia țărănească a fost privită cam stingher.


A început războiul când Iacob avea doar 6 ani. A venit pe neașteptate și a luat cu el pe tatăl băiatului, care într-un final  și-a găsit odihna de veci în Rusia Orientală prin februarie 1945. ,, Din cauza acestei autorități de primar, am fost și noi persecutați mai târziu’’ a adăugat bătrânul

Deși era copil, înțelegea de pe atunci vremurile grele pe care le trăia. Mama a pierdut-o pe la 14 ani, pe bunica ceva mai devreme.
,,Ne-am susținut unii pe alții și am îndeplinit rugămintea tatălui, lăsată înaintea mamei, să fim învățați, orice ar fi’’, povestește nea Iacob
Destinul l-a făcut un matur, care a absolvit 7 clase, apoi a intrat la un tehnicum de mecanizare, dar a rămas cu păreri de rău. ,, Copilăria asta este alunecoasă și am lepădat școala’’.

Croitoru Felicia// Memorialul Victimelor Foametei din 1946-1947

A terminat apoi armata și s-a întors totuși în sat, absolvind ca inginer mecanic, lucrând toată viața până la pensie.

    În sufletul cela de copil de altădată, a rămas coltele dragostei față de istorie. ,, Mereu s-a considerat român și este devotat cu mândrie localității și întregii țări.
O speranță totuși o păstrează în suflet, față de faptul unificării Moldovei cu patria mamă. ,, Norocul acesta nu-l avem nici azi’’, povestea bărbatul coborând ochii în jos.

Gândul apăsător tot îl frământa. ,, Și noaptea mă întrebam, ce pot să las eu în urma mea în satul de baștină, în istoria lui’’, spune zâmbind nea Iacob
Momentele acestea politice, ideologice l-au făcut să aleagă între două opțiuni: sau să scrie o carte, sau să ridice un monument. Iată când a păstruns o rază de liberalism democratic, s-a hotărât.
A lucrat în arhiva națională, în decurs de 15 ani, apoi o faptă ieșită din comun a fost strângerea de fonduri, fără niciun ajutor din partea autorităților locale, sau municipale, care i-au întors spatele.
Cu acest scop, a colindat lumea în lung și în lat, găsind suport din partea țărilor Germania, Franța, Cehia, Portugalia, România, Spania și America.
De la oameni de rând și oameni de stat, unul din ei fiind Eugen Tomac, adjunctul lui Băsescu, apoi cunoscuți din Moscova și mulți alții.
,, A fost extrem de greu și  un drum îndelungat, în comparație cu documentarea aprofundată în istoria neamului, care am studiat-o atât în Chișinău, cât și în arhiva din România’’, povestește el.
 Destinul i-a acordat șansa să edifice în localitatea sa un complex memorial naţional în valoare de 24 00000 de lei.
În centrul satului Mingir, pe teritoriul unui fost cimitir, inclusiv al unei biserici, distruse în 1940 de către sovietici, Iacob Lupanciuc a ridicat o serie de sculpturi dedicate memoriei comunităţii. Este vorba de un monument dedicat celor 236 de săteni căzuţi în cele două războaie mondiale (1914–1918; 1939–1945), ridicat în 2000, în valoare de 105000 de lei, un altul ridicat în 2013, în memoria victimelor foametei din 1946, în valoare de 450000 de lei, un zid comemorativ al celor mai importante figuri ale localităţii în valoare de 400000 de lei.


Când şi-a făcut public proiectul, oamenii l-au făcut „nebun”. Iar unii dintre cei care au reuşit să ridice monumente naţionale în localităţile lor îl considerau „om care nu este conştient de ce se apucă”. Însă puterea sufletească nu l-a trădat, pentru celelalte monumente reușind să colecteze mijloacele băneşti prin asociaţia „Pro neamul”, societate ce are filială la Paris, „Pro neamul France”, fiind ajutat de familia sa.


Cel mai mare obstacol cu care se confruntă aproape toată viaţa sa este indiferenţa şi antipatia semenilor noştri faţă tot ce este românesc. „Această stare de spirit te infectează şi nu mai poţi face nimic. În decurs de 20 de ani, am avut piedici din partea unor demnitari, a unor rătăciţi, precum şi la nivel de paroh, episcop şi mitropolit. Nu vor nicidecum să susţină acţiunile naţionale. Când aud unii de românism, parcă le dai cu ceva în cap’’, mai spune bătrânul.

Primăria a alocat 170000 de lei. „Restul sunt banii oamenilor de bună credinţă şi ai familiei noastre, spune cu o voce duioasă soția bătrânului.

Ca să-și sature pofta de patriot, a scris ,, Una din cele mai bogate cărți despre întreaga istorie a localității din Republică’’, povestește bărbatul.

O carte care cuprinde aproximativ 430 de pagini, urmând o carte care în prezent se editează, fiind a doua parte cu file de istorie din localitate.
Un alt manuscris va descrie Biserica ,,Sfântul Ierarh Nicolaie’’, cu un trecut de peste 300 de ani și Cimitirul din centrul satului, în care se află memorialul.
„Nopți în șir au fost nedormite. Oamenii cu credință îmi spuneau să nu mă plâng, ei îmi oferă tot de ce e nevoie, doar eu să construiesc’’, vorbea cu o voce tremurândă Iacob Lupanciuc.

Foto: Croitoru Felicia// Iacob Lupanciuc, alături de Memorialul Victimelor regimului sovietic din comuna Mingir

Nu a ajuns un istoric cu acte în regulă, dar a studiat idee cu idee, fapt cu fapt, eveniment cu eveniment, ca într-un final să primească un respect din partea colegilor de breaslă, care îl considerau un adept adevărat al istoriei. Astăzi, muncește în continuare și vârsta nu-l împiedică să realizeze alte fapte binecuvântate de Dumnezeu.



Previous Post

Iubirea aia adevărată… cu omul potrivit

Next Post

FOTO: Accident grav la Florești. Un bărbat de 33 de ani a decedat pe loc, iar o tânără a ajuns la spital

Related Posts
Total
17
Share