Social

Momente de groază pentru o femeie de 42 de ani. A fost violată de şoferul maşinii în care a urcat

O femeie de 42 de ani care a urcat într- o maşină de ocazie a fost violată de şofer. Victima a oprit automobilul la Măgdaceşti, raionul Criuleni, pentru a ajunge la Peresecina, Orhei. Agresorul însă, a oprit la jumătate de drum unde a şi comis infracţiunea. Făptaşul, deocamdată, nu a fost identificat, scrie publika.md

Totul s-a întâmplat, joi seara, după ce femeia şi-a încheiat ziua de muncă. Ea a venit la staţia auto din satul Măgdăceşti, pentru a opri o maşină de ocazie, ca să ajungă acasă, la circa 15 km distanţă. Victima a urcat într-un automobil, fără să bănuiască că şoferul o va batjocori. 

Potrivit poliţiei, şoferul a dus victima la Paşcani, motivând că trebuie să mai ia un pasager. Femeia s-a împotrivit, cerând să oprească maşina. Doar că necunoscutul a blocat uşile. 

„Aproape de localitatea Paşcani, acesta a oprit automobilul şi aplicând forţa fizică a scos victima din automobil, unde prin constrângere fizică a întreţinut un raport sexual, după care a urcat în maşină şi s-a deplasat într-o direcţie necunoscută”. 

A doua zi dimineaţa, victima a alertat forţele de ordine.

Cele mai multe femei, pe care le-am găsit, astăzi, în apropiere de staţia auto cu pricină, susţin că nu ar face niciodată autostopul:

„Aşteptăm un microbuz. Mai în siguranţă ajungem”. 

„La noi sunt rutiere de ajuns şi nu avem nevoie de transport de ocazie. Nu m-aş hotărî pentru că este un risc. Nu ştii în ce transport te urci. Păi, şi un jaf, şi un viol, dar şi orice”.

Inspectoratul de Poliţie Criuleni a iniţiat o cauză penală pentru viol. Dacă va fi reţinut, suspectul riscă între trei şi cinci ani de puşcărie. Nu este prima dată, când o femeie, care face autostopul în satul Măgdăceşti este violată de un necunoscut.

Potrivit ofiţerului de presă al IP Criuleni, Irina Burdujan, în decembrie anul trecut, o pasageră a avut aceeaşi experienţă neplăcută. Burdujan nu a putut să ne spună dacă a fost reţinut şi un suspect.

Ne poți susține printr-o donație aici:
Se incarca....