Moldovean periculos din Cahul, găsit în Austria. Tânărul a fost extrădat

Redacția Regional

Un moldovean de 26 de ani, anunțat în căutare internațională din anul 2019, în baza unei cauze penale pentru tâlhărie, a fost găsit în Austria.

Tânărul originar din satul Cotihana, raionul Cahul, a fost deja extrădat de autoritățile austriece celor din R. Moldova.

Potrivit informației, acesta este suspectat că, la sfârșitul anului 2018, împreună cu alte persoane, ar fi pătruns în domiciliul unei locuitoare a satului Andruşul de Sus, unde, cu cagule pe cap şi înarmați cu o rangă metalică, au atacat stăpâna casei și, aplicând violența fizică, au sustras 1.000 de lei, 1.000 de euro și bijuterii din aur.

În cadrul urmăririi penale, polițiștii au acumulat probe pertinente și concludente privind comiterea de către bărbat a infracțiunii. Astfel, în luna ianuarie a anului 2019, acesta a fost pus sub învinuire.

Reținerea bărbatului a fost posibilă grație acțiunilor de conlucrare a polițiștilor din Cahul cu organele din Austria.

De menționat că de la începutul anului în țară au fost extrădate 12 persoane.

sursa: Știri.md

Previous Post

Meteorologii au emis cod galben. Se așteaptă ploi și vijelie

Next Post

Adolescent de 19 ani, implicat într-un accident rutier pe traseul Hîncești-Chișinău

Related Posts
Total
0
Share