#Coronavirus

Moldexpo va fi transformat în centru de triere a persoanelor suspecte de coronavirus

Centrul Moldexpo va fi transformat într-un centru de triere a persoanelor suspecte de COVID-19, cu o capacitate de 700 de locuri, până miercurea viitoare. Declarația a fost făcut de premierul Ion Chicu după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, notează radiochisinau.md.

Potrivit premierului, spațiile de la Moldexpo vor fi transformate într-un spital improvizat cu asigurarea condițiilor de intimidate. Cele 700 de locuri vor fi desfășurate pe cinci mii de metri pătrați.

„Specialiștii au evaluat situația pe loc, până miercuri va fi desfășurat acolo cu toate necesitățile”, a spus acesta.

Premierul susține că actualmente există șase instituții în Chișinău care se ocupă de suspecții și bolnavii de noul tip de coronavirus. De asemenea, au fost activate spitale la Bălți și Cahul și sunt pregătite și alte instituții cu statut regional.

Până în acest moment, în țară au fost confirmate alte 32 de cazuri noi de COVID-19. Dintre acestea, unul de import și 31 cu transmitere locală. Astăzi, spune premierul, alte două persoane care s-au tratat de acest virus au fost externate.

Bilanțul cazurilor confirmate ajunge la 263, dintre care 13 persoane s-au recuperat, iar două au decedat.

Se incarca....