SLD Social

Minor ucis de alt minor din cauza jocurilor video online

Crimă șocantă la Orhei. Astăzi dimineață, într-un subsol al unui bloc locativ nefinalizat a fost găsit trupul neansuflețit a unui minor cu vârsta cuprinsă între 13-16 ani.

Medicii-legiști, sosiți la fața locului, au depistat pe suprafața cadavrului mai multe semne de moarte violentă sub formă de plăgi.

Oamenii legii, pe urme fierbinți, au stabilit un suspect în acest caz. Este vorba despre un alt minor în vârstă de 14 ani, care împreună cu tatăl său au fost escortați la inspectorat pentru a fi audiați.

Solicitată telefonic, ofițerul de presă, Mariana Bețivu, a confirmat informația și a declarat că nu poate oferi la moment mai multe detalii făcând trimitere la secretul anchetei.

„Cu mai multe detalii vom reveni, după ce vor fi stabilite toate circumstanțele exacte în care a fost comisă crimă”, a menționat Bețivu.

(UPDATE14:00) Oamenii legii au stabilit identitatea victimei. Acesta este un copil în vârstă de 12 ani. Suspectul, un alt copil de 14 ani, inițial le-a spus polițiștilor că l-ar fi ucis pentru că acesta ar fi întreținut relații sexuale cu verișoara sa, iar ulterior s-a stabilit că, de fapt, dânsul a vrut să deposedeze victima de o platformă pentru jocuri XBOX.

Minorul învinuit ar fi încercat să ascundă cadavrul, însă a fost dat pe mâna poliției de către mătușa sa.

Medicii-legiști, care au examinat cadavrul, au stabilit că victima a fost înjunghiată de cel puțin 12 ori cu un cuțit de bucătărie.

(UPDATE 16.00) Făptașul în vârstă de 14 ani, din aceeași localitate cu victima, şi-a recunoscut vina. Acesta riscă închisoare de la 15 până la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.


Se incarca....