METEO: De mâine vremea se schimbă brusc!

După vremea caldă din ultimele zile ale lunii martie, de peste +20 de grade, timpul se va răci brusc, începând cu duminică, 3 aprilie. Temperatura aerului va coborî până la -5 grade pe timp de noapte, iar pe timp de zi valorice termice ale aerului vor oscila între +2 și +7 grade Celsius. Răcirea vremii va fi însoțită de vânt puternic, care va avea o viteză de 15-20 de metri pe secundă, transmite IPN.

Ghenadii Roșca, șeful Direcției prognoze meteorologice din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, a precizat că răcirea vremii este cauzată de mase  de aer rece care vin dinspre Oceanul Atlantic și care vor traversa inclusiv teritoriul Republicii Moldova.

Valorile termice prognozate sunt mai scăzute față de limitele normale pentru început de aprilie. „În mod normal, pe timp de noapte ar trebui să avem între 0 și +3 grade Celsius, iar pe timp de zi acestea ar fi trebuit să oscileze între +10 și +13 grade Celsius”, a specificat Ghenadii Roșca.

Vineri, 1 aprilie, se așteaptă precipitații. Nu sunt excluse descărcări electrice, care vor fi primele acest an. Sâmbătă, la fel va ploua, iar la 3 aprilie precipitațiile vor fi chiar și sub formă de lapoviță.

Temperatura aerului va fi din nou într-o tendință de creștere începând cu joi, 7 aprilie.

Cea mai călduroasă zi de 31 martie a fost în 1968, atunci când la Tiraspol au fost înregistrate +25,4 grade. Cea mai friguroasă zi de 31 martie a fost în anul 1908, tot la Tiraspol au fost înregistrate  minus 7 grade Celsius.  

sursa – ipn.md

Abonați-vă la canalul nostru de Telegram, pentru a fi la curent cu ultimele știri din țară și de peste hotare: t.me/regionalmd

Previous Post

ATENȚIE! Începe înscrierea copiilor în clasa I pentru anul de studii 2022-2023

Next Post

Tragedie la Nisporeni. Un bărbat a decedat, după ce a căzut într-o fântână

Related Posts
Total
10
Share