Medicii și paramedicii SMURD din Moldova, decernați de conducerea IGSU

Pe data de 30 noiembrie, medicii și paramedicii SMURD din Republica Moldova, care au fost delegați din țara noastră pentru a acorda suport sistemului medical român în lupta cu COVID-19 au fost menționați în cadrul unei ceremonii oficiale. Ceremonia de decernare a avut loc în incinta Inspectoratului General pentru Situații de Urgență сu participarea conducerii instituției prezentată de general-maior Mihail Harabagiu.

Șeful IGSU în mesajul său de felicitare a mulțumit efectivul Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare pentru misiunea dificilă realizată și sprijinul acordat în luptă cu pandemia în statul vecin. Cei 17 medici și paramedici au fost decernați pentru dedicație și profesionalism cu distincția Crucea pentru Merit clasa II.

Amintim, că misiunea angajaților SMURD din Republica Moldova s-a încheiat pe data de 15 noiembrie. Pe parcursul misiunii medicii și paramedicii din Republica Moldova detașați în România au activat în cadrul spitalului mobil modular Sfânta Paraschiva din comuna Lețcani. Aceștia au lucrat în ture de 12 ore și au oferit suport în asistența și efectuarea transportărilor de pacienți intra – spitalicești, dar și acordarea ajutorului în proceduri medicale și examinări.

Misiunea transfrontalieră a început pe 18 octombrie 2021 și a durat până pe 15 noiembrie curent.

Сonform datelor IGSU, în total pe parcursul deplasării echipelor SMURD din Republica Moldova în România, care a durat timp de patru săptămâni au fost realizate 76 transferuri interspitalicești și în 142 de cazuri a fost acordată asistenta si suportul la monitorizarea, trierea, asistența în investigare medicală și internare a pacienților Români cu COVID-19.

Previous Post

IMPORTANT! Sărbătorile religioase ale lunii decembrie

Next Post

Un bărbat din raionul Hâncești a murit, iar altul a ajuns la spital, după ce s-au izbit cu mașina într-un copac

Related Posts
Total
17
Share