Maia Sandu îl va primi în vizită pe Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda

Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 13-14 mai curent. Oficialul va avea întrevederi cu șefa statului, Maia Sandu, fiind invitat de aceasta în vizită în țara noastră, scrie Realitatea.md.

Astfel, Președinția anunță că, Maia Sandu se va întâlni vineri, 14 mai, cu omologul său lituanian, Gitanas Nauseda.

Discuțiile dintre cei doi șefi de stat se vor concentra pe oportunitățile de diversificare și de aprofundare a relațiilor bilaterale, precum și pe dinamizarea relațiilor dintre Republica Moldova și UE, Lituania fiind un susținător consecvent al obiectivelor de integrare europeană a țării noastre și de realizare a reformelor prevăzute în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Pe finalul vizitei, președinții celor două state, Maia Sandu și Gitanas Nauseda vor planta câte un arbore la Grădina Botanică din Chișinău – un gest simbolic de aliniere a Republicii Moldova la politica de mediu a Uniunii Europene privind creșterea gradului de conștientizare a populației în legătură cu problemele ecologice.

Precizăm că, ultima vizită a unui președinte lituanian în Republica Moldova a avut loc cu 6 ani.

Amintim că, primul președinte de stat, care a vizitat Republica Moldova, de la preluarea mandatului de șef al statului, de către Maia Sandu a fost Klaus Iohannis, la câteva zile de la învestirea Maiei Sandu.

Previous Post

O grădiniță din Mereni, Anenii Noi, a fost cuprinsă de flăcări. La stingerea incendiului au lucrat două echipe de pompieri

Next Post

VIDEO: Atac armat la o școală din Rusia. 11 persoane, majoritatea copii, au murit. Unul dintre atacatori ar fi luat ostatici

Related Posts
Total
22
Share