Mai mulți copii de etnie romă din Nisporeni vor merge la o școală de vară

Aproape 130 de copii de etnie romă din satul Vulcăneşti, raionul Nisporeni vor beneficia de oportunităţi de învăţare care să le permită să se încadreze în procesul naţional de educaţie.

Aceştia vor merge în luna iunie la o şcoală de vară unde vor învăţa limba română, iar până la sfârşitul anului curent, la şcoală şi grădiniţă vor lua prânzul gratis, transmite IPN.

Acţiunile sunt parte a unui proiect implementat de UNICEF Moldova, a cărui valoare este de 100 mii dolari. La solicitarea IPN, Stela Babici, directorul Centrului de Resurse pentru Tineret „Dacia” a spus că una din activităţile proiectului ține de informarea şi sensibilizarea părinţilor despre importanţa şcolii şi a grădiniţei pentru copiii de etnie romă.

„O altă activitate pe care o să o avem este o şcoală de vară pentru copii romi, luna iunie o planificăm pentru învăţarea limbii române. Avem şi activități de şcolarizare a părinţilor şi anume învăţarea limbii române, ca ei să poată pregăti împreună cu copiii temele pentru acasă. Avem ore de meditaţie pentru copii romi. Aceştia la prânz vor fi alimentaţi până la sfârşitul anului în cadrul proiectului. Rămân la şcoală împreună cu profesorul pentru pregătirea temelor pentru acasă, inclusiv lucrul cu alt profesor pentru a ajunge din urmă ceilalţi copii”, a spus Stela Babici.

Necesitatea implementării proiectului a apărut din datele unui studiu despre copiii romi şi accesul lor în instituţiile preşcolare. Potrivit studiului, nefrecventarea instituţiilor preşcolare şi bariera lingvistică fac dificilă adaptarea copiilor romi la programul şi cerinţele instituţiilor şcolare şi duce la abandonul şcolar.

În satul Vulcăneşti, Nisporeni sunt peste 100 de copii romi de vârstă şcolară, dintre care doar 45 frecventează uneori şcoala. Copii de vârstă preşcolară sunt 25, dintre care doar 5 merg la grădiniţă. Potrivit datelor recensământului din 2014, în Republica Moldova populaţia de etnie romă reprezintă 0,3%. Potrivit datelor neoficiale prezentate de un reprezentant al Coaliţiei „Vocea Romilor”, numărul acestora ar depăşi 200 de mii.

Load More Related Articles
Load More In Nisporeni

Citește și

Un barbat, gasit fara suflare pe marginea drumului din Nisporeni. Politia urmeaza sa stabileasca identitatea acestuia

Moarte cu semne de intrebare la Nisporeni. Un barbat a fost gasit fara suflare intr-un san…