„Leagănul respirației” – o pendulare între viaţă şi moarte (Recenzie de carte)

Redacția Regional

Cea mai glorioasă distincție acordată vreodată unui scriitor român, este Nobelul, care i-a fost oferit Hertei Müller, în 2009, chiar dacă pentru o operă scrisă în limba germană.

Cu toate că din 1987 Herta Müller a trăit în Berlin, cărțile sale sunt inspirate în mare parte de experiențele tragice pe care le-a trăit pe pământ românesc, sub regimul comunist. Din incredibila serie de titluri scrise de Müller, „Leagănul Respirației”, a fost adesea selectată ca fiind opera cea mai reprezentativă pentru literatura română, așa cum este ea văzută în afara granițelor țării.

Cartea relatează povestea tragică al lui Leo Auberg, adolescent deportat într-un gulag din URSS pentru singura crimă – s-a născut vorbind germana. Înfometat, închis într-un spațiu atât de limitat încât numai prin evadarea spiritului va mai putea supravețui, Leo are un singur companion, pe Îngerul Foamei. În contextul groazei, al luptei pentru supravieţuire, lucrurile care cu puţin timp înainte păreau obişnuite, capătă alte trăsături, ale disperării, ale dezumanizării.

Lirismul prozei îi reușește să exprime cu atât de multă profunzime orurile lagărelor de muncă sovietice, încât, pur și simplu, începi să tremuri, la propriu. Citind ceea ce este un crâmpei din istoria noastră, ai impresia că această carte este scrisă cu sânge, iar vocea detașată, resemnată a protagonistului, este cea care dă fiori.

Povestea este inspirată de un caz real și de experiența unui prieten al Hertei Müller, ceea ce o face înmiit mai emoționantă.

Nu-mi rămâne decât să vă doresc lectură plăcută, și desigur, cu învățăminte!

Andreea Mita

Previous Post

Interviu cu Natalia Spînu: „Accesul la Wi-Fi public a adus în ultimii ani un număr alarmant de atacuri cibernetice în Republica Moldova”

Next Post

Tragedie în satul Caracui. Un tânăr găsit strangulat în podul casei sale

Related Posts
Total
5
Share