La VATRA va avea loc Festivalul Medieval, ediția a III-a!

1
238

În perioada 1 – 3 septembrie, la Complexul Etno-Cultural VATRA, va avea loc cea de-a treia ediție a Festivalului Medieval, un eveniment grandios ce reflectă istoria secolului XII-XVI cu antrenarea și participarea cluburilor de reconstituire istorică și a arcașilor din Republica Moldova și din întreaga Europă.

Organizatorii au pregătit pentru vizitatori un program variat și interesant, care va include numeroase activități istorico-distractive. Astfel, pentru prima dată VATRA va găzdui Turneul Internațional de reconstituire a luptelor istorico-medievale. La această competiție vor participa cluburi de reconstituire istorică din întreaga lume ce se vor întrece la nominalizări de lupte, lupte în masă, competiții la trageri cu arcul, autenticitatea taberelor medievale.

Vizitatorii vor putea admira spectacole teatralizate cu trubaduri și cavaleri, lupte înscenate cu 150 de luptători, dar și o colecție inedită de arme și obiecte medievale expuse în teren și în taraberele medievale.
Pe scena mare vor evolua artiști renumiți trupe și bănduri atât din țară, dar și din străinătate – România, Ucraina, etc. Întreg teritoriu va fi cuprins, pe întreaga durată a festivalului, de muzică bună a ansamblurilor folclorice ale minorităților etnice din Republica Moldova. Programul se va încheia cu un spectacol nocturn de excepţie cu foc de tabără și fire-show feeric.

Scopul Festivalului Medieval este de a spori cultivarea interesului pentru mesajul trecutului, tradițiilor și îndeletnicirilor strămoșești, într-un cadru actual, combinând cele mai importante elemente medievale cu condițiile societății contemporane.

Mai multe detalii despre eveniment – AICI.

Anna Casian-Musteață