Joe Biden vine în Europa: Vineri are planificată o vizită la Varșovia pentru a discuta cu Duda despre situaţia din Ucraina

Preşedintele american Joe Biden va călători vineri în Polonia, pentru a discuta răspunsul internaţional la invazia Rusiei în Ucraina care a declanşat o “criză umanitară şi a drepturilor omului”, a anunţat duminică seara purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, informează Reuters, citat de digi24.ro

Biden va călători la Varşovia, unde va avea o întâlnire bilaterală cu preşedintele Andrzej Duda, a comunicat Casa Albă.

Peste două milioane de refugiaţi au intrat în Polonia din Ucraina de la începutul invaziei ruse pe 24 februarie.

Vizita în Polonia va avea loc la o zi după ce preşedintele american se va întâlni la Bruxelles cu aliaţii NATO, liderii G7 şi liderii Uniunii Europene pentru a discuta eforturile internaţionale de sprijinire a Ucrainei după invazia Rusiei.

Casa Albă a mai informat că Joe Biden va discuta luni, la 15:00 GMT, cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz al Germaniei, prim-ministrul italian Mario Draghi şi premierul britanic Boris Johnson, despre coordonarea răspunsurilor la invadarea Ucrainei.

Joi, preşedintele SUA va participa la un summit de urgenţă al NATO privind Ucraina, precum şi la o reuniune a G7. Joe Biden se va participa, de asemenea, la un summit al Consiliului European pentru a discuta despre Ucraina,”inclusiv despre eforturile transatlantice de a impune costuri economice Rusiei, de a oferi sprijin umanitar celor afectaţi de violenţă şi de a aborda alte provocări legate de conflict”, potrivit Casei Albe.

Secretarul de stat Antony Blinken a declarat pe 6 martie, că membrii NATO au permisiunea de a trimite avioane de luptă Ucrainei, în timp ce SUA și aliații își continuă eforturile de a ajuta Ucraina să se apere împotriva invaziei Rusiei.

Mai multe instituţii media americane au relatat despre un posibil acord între SUA şi Polonia pentru ca Varşovia să furnizeze Ucrainei avioane de război din epoca sovietică în schimbul avioanelor de luptă americane F-16. Polonia a dezmințit însă aceste informații.

„Polonia nu va trimite avioane de luptă în Ucraina şi nici nu va permite folosirea aeroporturilor sale”, a scris pe Twitter guvernul polonez. “Ajutăm semnificativ în multe alte domenii”, a adăugat executivul de la Varşovia, potrivit Agerpres.

Articolul precedent

Bustul lui Vasile Țanțu va fi istalat la Horodiște, pe locurile unde a copilărit

Următorul articol
CHIȘINĂU: O tânăra s-a sinucis după ce a fost violată. Ce riscă făptașul

Un bărbat, condamnat la 12 ani pușcărie, după ce a violat o minoră în capitală, apoi a fugit din țară

Conținut asemănător
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com