Social

Italia prelungeşte interdicția de intrare în țară pentru cetățenii moldoveni, cu excepţia transportatorilor de mărfuri

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a semnat vineri noaptea un nou decret care prevede prelungirea măsurilor sanitare adoptate pentru stoparea răspândirii noului coronavirus. Noul decret prelungește de asemenea și interdicția de intrare a cetățenilor din 13 state în Italia, printre care și cei din Republica Moldova.

În actualul decret se menţin şi restricţiile de intrare în Italia pentru persoanele care provin din 13 ţări care nu aparţin Uniunii Europene şi care prezintă un risc major de exportare virusului. Acestea sunt Republica Moldova, Armenia, Bahrein, Bangladesh, Brazilia, Bosnia Herzegovina, Chile, Kwait, Macedonia de Nord, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană.

Există însă și excepții. Printre cetățenii moldoveni care pot intra în Italia se numără cei care dețin un permis de ședere pe teritoriul acestei țări sau a unei țări membre a UE (inclusiv membrii de familie a acetora soț/soție, părinților, copilor până la vărsta de 21 de ani și dependenților pe motive de dezabilitate) și dacă în ultimile 14 zile nu au vizitat sau tranzitat teritoriul celor 13 state.

După semnarea noului decret, principalele reguli la care trebuie să se supună populaţia sunt purtarea măştii în spaţiile închise şi în mijloacele de transport, respectarea distanţei de un metru în orice context şi evitarea creării de aglomeraţie. Deschiderea stadioanelor şi discotecilor se amână tocmai pentru a evita creare aglomeraţiei, relatează Mediafax.

Decretul vine şi cu o veste bună pentru amatorii de croaziere, care vor reporni de la 15 august cu reguli foarte stricte. Înainte să urce la bord, turiştilor li se va măsura temperatura corpului. Autorităţile sanitare pot decide în orice moment să supună testelor orice persoană care prezintă simptomele noului coronavirus.

Sursa – jurnal.md

Articole asemănătoare

VESTE BUNĂ! Mai multe familii din Chișinău vor primi lemne de foc pentru această iarnă

Anna Casian-Musteață

FĂRĂ LUMINĂ la început de săptămână! LISTA LOCALITĂȚILOR în care va fi întreruptă furnizarea energiei electrice

Anna Casian-Musteață

VESTE BUNĂ! Suportul financiar unic de 900 de lei pentru pensionari va fi achitat în luna octombrie

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....