Hâncești

IP Hîncești s-a alăturat campaniei „O jucărie pentru zâmbetul copiilor”

IP Hîncești s-a alăturat campaniei „O jucărie pentru zâmbetul copiilor”

Cele  mai puternice emoții trăite în perioada copilăriei, fie ele pozitive sau negative, rămân imprimate în subconștient pentru întreaga viața. În acest sens, Poliția a lansat campania „O jucărie pentru zâmbetul copiilor”. Timp  de 6 luni de la lansarea la nivel național, Poliția a reușit să ajute 437 de copii implicați în cazuri de: violență în familie, accidente rutiere, rătăcire de părinți.

Conform oamenilor legii, a fost evaluată situația și „ne-am convins că, impactul pe care îl generează aceste minunate jucării asupra stării emoționale a copiilor este unul benefic și îmbucurător și în acest mod scopul campaniei a fost realizat cu succes”.

Poliția informează că, cu părere de rău, în unele raioane, au fost împărțite multe jucării copiilor, iar stocul a scăzut simțitor. „Acest lucru ne face să lansăm ce-a de-a II etapă de colectare a donațiilor din partea tuturor partenerilor și societății civile cu inimă bună pentru a dota maşinile de Poliţie cu jucării”, se anunță într-un comunicat al Poliției.

Și IP Hîncești s-a alăturat campaniei. „Gândul de a oferi o viață mai sigură și de a diminua impactul emoțional trăit de copiii victime în accidente și incidente m-a motivat  să inițiez și în Hîncești  Campania ”O jucărie pentru zâmbetul copiilor”. Doar împreună vom reuși să realizăm lucruri frumoase!”, a declarat pentru Regional.md, Lilian Luca, Șef IP Hîncești.

Dar tu te implici? Poți contribui cu orice sumă bănească pentru susținerea campaniei!

Anna Casian-Musteață

Ne poți susține printr-o donație aici:
Se incarca....