În timpul verii, activitatea unor grădinițe din capitală va fi parțial sistată

Cativa copii se joaca la gradinita cu cuburi

Activitatea mai multor grădinițe din capitală va fi parțial sistată pe timp de vară din cauza efectuării lucrărilor de reparații. Informația a fost oferită pentru agenție de către șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău, Andrei Pavaloi, relatează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Andrei Pavaloi a menționat că sistarea se va efectua la solicitarea directorului instituției. „Cererea va fi examinată de către responsabilii direcției, care vor aprecia cât de întemeiate sunt motivele invocate și ulterior vor anunța perioada de sistare a activității instituțiilor. Lucrările de reparație pot fi capitale sau curente și pot periclita parțial sau în totalitate activitatea instituției. Pentru efectuarea acestora, în anul curent, municipalitatea a alocat 30 de mln de lei (1,5 mln de euro)”, a spus Pavaloi.

Potrivit conducerii Direcției generale educație, tineret și sport a capitalei, un alt motiv al închiderii unor grădinițe pe timp de vară ar fi lipsa cadrelor. „În această perioadă este acordat concediu anual pentru personalul instituției. În unele cazuri, cadrele pot fi înlocuite, însă dacă vorbim de instituțiile unde există un singur bucătar sau alt personal auxiliar în lipsa căruia instituția nu poate funcționa, atunci activitatea grădiniței va fi sistată pentru o perioadă. În toate cazurile, părinții vor fi consultați și vor fi direcționați spre alte instituții de învățământ din apropiere, unde copilul va fi încadrat temporar în procesul educațional”, a remarcat Andrei Pavaloi.

Conform datelor Direcției generale educație, tineret și sport, în capitală activează peste 120 de grădinițe. 

sursa – moldpres.md

Previous Post

Atenție la copacii uscați, chișinăuieni! COD GALBEN de vânt puternic

Next Post

Termenul de valabilitate al pașapoartelor expirate va fi prelungit automat până în iunie 2023

Related Posts
Total
6
Share