IMPORTANT! Peliculele din arhiva „Moldova-Film” vor fi scanate şi digitalizate

Anna Casian-Musteață

Peliculele din arhiva „Moldova-Film” vor fi scanate şi digitalizate, graţie unui proiect finanţat de Guvernul american. Astfel, reprezentanţii instituţiei au procurat un scaner special, calculatoare moderne şi utilaj performant pentru a trece în format electronic arhiva impunătoare, care pe parcursul anilor tinde să se deterioreze. Trecerea filmelor în format digital va permite difuzarea acestora la TV şi în cinematografe, atât în ţară, cât şi peste hotare, deoarece corespund normele europene şi mondiale, relatează Moldova 1.

„În acestă arhivă sunt păstrate peste două mii de filme artistice, animaţii, documentare şi jurnale. Multe dintre acestea au fost produse acum 60 de ani. Peliculele ar putea prinde viaţă, după ce vor fi digitalizate cu un scaner, ca mai apoi să fie difuzate la televiziune şi în cinematografe”, a relatat Daniela Osipova, reporter Moldova 1.

„Acest proiect este unicul nu numai pentru studioul Moldova film, dar şi pentru Republica Moldova, ca orice început este dificil, noi am depăşit această etapă şi muncim cu plăcere. Prima etapă este digitalizarea filmelor şi este un proiect şi mai mare pentru a păstra patrimoniul arhivei naţionale”, a menţionat Lidia Marcu, şef filmotecă şi restaurare.

Peliculele sunt introduse în scaner, iar iniţial imaginile sunt reproduse cu ajutorul aparatului. Ulterior sunt supuse procesului de digitalizare. Specialiştii intervin asupra asupra defectelor de sunet, imagine sau rupturi.

La final, filmele sunt stocate pe un suport special digital. Pe parcursul a mai bine de două luni, specialiştii de la „Moldova-Film” au reuşit să scaneze peste 20 de filme, dintre care 12 au fost digitalizate. În viitor, graţie unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, reprezentanţii instituţiei urmează să achiziţioneze o maşină de prelucrare şi curăţare a peliculelor.

„Noi avem condiţii bune de păstrare în arhivă, vorbesc de temperatură, umiditate, dar oricum ele sunt vechi şi peliculele sunt totuşi chimice, timpul le deteriorează, de aceea ne străduim cât mai atent să lucrăm cu peliculele acestea pentru ca să scoatem un produs calitativ. Odată cu instalarea unei maşini de spălat speciale pentru pelicule, în afara de faptul că le digitalizăm şi le transmitem pe un suport digital, peliculele o să fie spălate, curăţite şi puse în boxe de metal”, a spus Ala Grecu, administrator „Moldova-Film”

„Moldova-Film” în parteneriat cu Moldova 1 şi Moldova 2, vor difuza lunar două filme din arhiva naţională, un film artistic şi unul documentar.

Sursa – trm.md

Previous Post

Veste bună pentru moldovenii din Spania! Consulatul Republicii Moldova la Barcelona își va deschide ușile pentru public

Next Post

Ministerul Sănătății: Respectați măsurile de protecție! Situația epidemiologică este nefavorabilă

Related Posts
Total
6
Share