fbpx
Hâncești

Hâncești: Un taximetrist a fost reținut pentru că ar fi violat o pasageră de 17 ani

Taximetristul a fost încătușat pentru 72 de ore, după ce adolescenta s-a plâns oamenilor legii că a fost violată de către acesta. Ea a povestit forțelor de ordine că acum cinci zile l-a rugat pe suspect să o ia de la domiciliul iubitului său dintr-un sat din raionul Hâncești și s-o transporte în centrul raional, ca să se întâlnească cu mama sa. 

Pe drum, cei doi ar fi decis să facă un popas pe malul unui lac, unde ar fi consumat băuturi alcoolice, iar suspectul ar fi impus-o pe adolescentă să întrețină un raport sexual.

Ulterior, agresorul ar fi lăsat-o pe victimă pe teritoriul unei stații PECO, unde ultima a fost preluată de către unchiul iubitului său, care a și alertat angajații Inspectoratului de Poliție Hâncești.

În acest caz, poliția locală a inițiat un dosar penal pentru viol.

Tânărul, de 24 de ani, din raionul Hâncești, riscă să fie băgat după gratii, pentru o perioadă de până la 12 ani.

Sursa – cotidianul.md

Articole asemănătoare

O doctoriță din Hâncești a decedat de COVID-19. Mesajul de condoleanțe, transmis de ANSP

Accident grav la Hâncești. O minoră a ajuns la spital, după ce a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni

Redacția Regional

Accident la Nemțeni: Un tânăr de 18 ani, transportat de urgență la spital

Svetlana Gabură
Se încarcă....